Fostul primar al oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, fiul acestuia şi fratele lui au fost reţinuţi ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru 24 de ore, într-un dosar în care sunt cercetaţi pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Cei trei sunt acuzaţi de anchetatori că, în perioada 2005-2008, ar fi obţinut profituri uriaşe de pe urma unor afaceri necurate derulate cu fondurile Primăriei Cernavodă. Valoarea prejudiciului a fost estimată de oamenii legii la suma totală de 28 de miliarde de lei vechi. Anchetatorii spun că primarul Gheorghe Hânsă, ajutat de fratele său, Nicolae Hânsă, ar fi direcţionat în mod ilegal fonduri din bugetul instituţiei pe care a condus-o, către o firmă controlată de fiul său, Tiberiu Hânsă. Banii au fost scoşi din bugetul local pentru reabilitarea unor drumuri de pe raza oraşului Cernavodă, lucrări considerate „extrem de urgente”, în referatele de necesitate întocmite de Nicolae Hânsă. Sub această acoperire, spun procurorii, din bugetul Primăriei Cernavodă au fost scoase sume importante de bani care au fost folosite pentru aprovizionarea cu agregate de carieră a Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Cernavodă.
Oamenii legii spun că licitaţia publică a fost derulată în aşa fel încât să fie câştigată de o firmă administrată de un apropiat al familiei Hânsă. Conform anchetatorilor, transportul pietrei furnizate de societatea respectivă către locaţiile în care se executau lucrările a fost asigurat de o firmă controlată de Tiberiu Hânsă. Anchetatorii spun că agregatele de carieră transportate nu erau cântărite, documentaţia nu era în regulă, iar marfa nu era luată în custodie de Primărie.
Potrivit unor surse judiciare, între valoarea scriptică a agregatelor de carieră folosite pentru aceste lucrări publice şi cantitatea reală utilizată există o diferenţă foarte mare. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au formulat pe numele celor trei membri ai familiei Hânsă propuneri de arestare preventivă pentru 29 de zile.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Ex-primarul Cernavodei, reţinut de procurori
Negocieri pentru reducerea participaţiei statului la unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă
Guvernul l-a mandatat pe ministrul Economiei, Ion Ariton, să înceapă negocierile cu ceilalţi acţionari pentru reducerea participaţiei statului, în prezent de 51%, la compania mixtă EnergoNuclear, care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă. Mandatul a fost acordat printr-un memorandum aprobat în şedinţă de guvern. Societatea mixtă EnergoNuclear, constituită pentru construcţia celor două reactoare, este controlată în proporţie de 51% de stat, prin Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ) Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola (Spania) deţin câte 6,2% din acţiuni. CEZ (Cehia), care deţine 9,15% din acţiuni, a anunţat recent că renunţă la proiect, astfel că participaţia sa ar urma să fie împărţită celorlalţi parteneri.
Mai mulţi oficiali ai Guvernului român au afirmat, în ultimele luni, că participaţia statului la EnergoNuclear va fi diminuată, fără să ofere informaţii precise privind nivelul la care ar urma să fie redusă cota deţinută prin intermediul Nuclearelectrica. În luna august, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost mandatat de Guvern să accepte reducerea participaţiei doar în cazul unor oferte "extrem de competitive", au declarat atunci surse guvernamentale.
Acordul investitorilor implicaţi în proiectul de 4 miliarde euro privind construcţia reactoarelor nucelare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă a fost prelungit de la 25 septembrie, când expira, până la 31 decembrie. Acest acord, semnat în noiembrie 2008 şi aprobat printr-o hotărâre de guvern, prevede ca societăţile implicate să perfecteze aranjamentele comerciale privind construcţia, exploatarea pe termen lung şi modalităţile de finanţare a celor două reactoare nucleare, condiţionat de obţinerea avizelor din partea Comisiei Europene (CE). Avizul CE a fost transmis EnergoNuclear la începutul acestei săptămâni. Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Cele două reactoare aflate în funcţiune asigură aproximativ 20% din producţia de electricitate la nivel naţional.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
În Marea Neagră au rămas doar trei specii de peşti
Speciile valoroase de peşti din Marea Neagră s-au redus într-un mod extrem de îngrijorător ca urmare a deteriorării grave a sistemului ecologic acvatic, trage un semnal de alarmă Iuri Tokarev, doctor în ştiinţe biologice, directorul adjunct al Institutului de Biologie al Mărilor din Sud A. O. Kovalevski (Institute of Biology of the Southern Seas, IBSS) cu sediul la Sevastopol, în sudul Ucrainei. “Iată ce avem acum în Marea Neagră: scrumbie, şprot şi hamsie. În trecut aici au existat sturioni, cambulă, lufar, chefal. În prezent, până şi scrumbia este pe cale de dispariţie, iar şprotul şi hamsia reprezintă 90% din totalul rezervelor de peşte care se găsesc aici”, a declarat Tokarev, referindu-se la rezultatele unei recente expediţii a cercetătorilor IBSS, care au studiat ecosistemul acvactic în partea ucraineană a Mării Negre.
Pentru prima oară în ultimii 25 de ani, oamenii de ştiinţă de la IBSS au reuşit să realizeze o înregistrare video complexă şi cuprinzătoare a platoului din nord-vestul Mării Negre, până în strâmtoarea Kerci. În acest context, ei sesizează asupra stării critice în care se află alga roşie (Phyllophora Grev) din câmpurile Zernovo. Aceasta aproape că a dispărut de pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de hectare în nord-vestul Mării Negre, lăcaş al crustaceelor, midiilor şi moluştelor. Deşi câmpurile de algă roşie au fost luate din 2008 sub protecţia statului ucrainean, Tokarev consideră că această decizie a întârziat cu cel puţin un deceniu. Responsabilă de această situaţie este activitatea intensă de exploatare a rezervelor de petrol şi gaze din această parte a Mării Negre, a subliniat expertul ucrainean. În prezent, aici, la o adâncime de 20-22 de metri trec nave cu un deplasament de 70-80-100 de tone, care agită toate sedimentele de pe fund, iar curenţii le duc pe distanţe lungi.
În cadrul expediţiei menţionate, cercetătorii ucraineni au înregistrat o deteriorare generală a ecosistemului Mării Negre, în special în zona de coastă. Ei atrag atenţia şi asupra cantităţilor imense de ape reziduale şi netratate care ajung în mare, precum şi a traficului comercial intens. De-a lungul întregului ţărm de sud al Mării Negre, doar în strâmtoarea Kerci, oamenii de ştiinţă au mai descoperit un exemplar de scoică de nămol. “Ceea ce am văzut pe fundul Mării Negre în zonele cercetate cu ajutorul înregistrărilor video aminteşte mai mult de suprafaţa lunară. Şi vorbim de o adâncime de 20-30 de metri. Înainte, aici exista vegetaţie marină, crustacee, moluşte”, a spus directorul adjunct al IBSS.
Pe de o parte, este un lucru bun că pe litorul Mării Negre se construiesc mai multe hoteluri, locuri de campare, dar pe de altă parte, este nevoie urgentă de a construi şi staţii de tratare a apelor uzate, a subliniat acesta, adăugând că statul ucrainean ar trebui să instituie un sistem unic de supraveghere permanentă a situaţiei ecologice a Mării Negre.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Asiguraţi-vă casele!
● TERMEN LIMITĂ ● A mai rămas o lună până pe 15 ianuarie, dată când toţi proprietarii trebuie să aibă locuinţele asigurate. Deşi amenzile nu sunt deloc de neglijat, între 100 şi 500 de lei, constănţenii nu se înghesuie încă să-şi facă asigurarea obligatorie pentru casă. Lipsa de informare, dar şi faptul că românii sunt obişnuiţi să lase totul pe ultima zi sunt doar două motive care explică numărul mic de poliţe încheiate. „Nu ne aşteptam ca, până acum, numărul poliţelor încheiate să fie aşa de mic. Constănţenii preferă să-şi pună la adăpost de tot felul de riscuri mai întâi maşinile şi apoi casele, deşi preţurile poliţelor sunt aproximativ la fel. Pe de altă parte, aceştia sunt conştienţi că trebuie să se asigure, dar lasă această treabă pe ultima sută de metri. Asta este în firea românilor”, a declarat brokerul de asigurări Lidia Turcu. Ea arătat că şi cei care au deja o asigurare la casă (inclusiv persoanele care au credite bancare şi sunt obligate să aibă poliţă de asigurare a locuinţei) trebuie să îşi încheie o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei în momentul în care expiră valabilitatea poliţei actuale.
● CÂT COSTĂ POLIŢA DE ASIGURARE ● Preţul pentru o poliţă de asigurare obligatorie pentru locuinţe variază între 10 şi 20 de euro pe an, în funcţie de materialul de construcţie al imobilului şi acoperă daunele produse de cutremure, inundaţii şi alunecări de teren. Aceste sume vor acoperi daune de până la 10.000 de euro pentru o casă din paiantă sau chirpici şi, respectiv, 20.000 de euro pentru alte tipuri de case sau pentru apartamente. Asigurătorii spun că această poliţă este destinată în special zonelor rurale care se confruntă cu calamităţi naturale. Din acest motiv, poliţa nu acoperă decât trei riscuri mari: inundaţiile, cutremurul şi alunecările de teren. „Această poliţă de asigurare este destul de slabă ca acoperire, însă prinde bine asiguraţilor chiar şi aşa cum este”, a declarat Turcu.
Cei care vor ca locuinţa lor să aibă asigurare şi pentru incendiu, explozie, furt, cădere de corpuri, avarierea instalaţiilor electrice, termice, inundaţii de la vecini sau poliţă cu răspundere civilă pentru pagubele provocate vecinilor atunci trebuie să-şi facă şi o poliţă facultativă de asigurare a casei. Orientativ, pentru o locuinţă în valoare de 50.000 de euro o poliţă facultativă la care se adaugă şi cea obligatorie, la Astra costă 40 de euro, la Allianz-Tiriac - 85 euro, în timp ce la Asirom este de 70 de euro. Constănţenii care vor să încheie o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei o pot face la 13 firme de asigurări. Acestea sunt: Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance şi Platinum. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, la sfârşitul anului trecut erau 118.833 de locuinţe.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Autostrada Soarelui… întreagă?
Deşi pare greu de crezut, s-ar părea că, la vară, turiştii vor veni la Constanţa pe… autostradă, scăpând de calvarul DeNeului 2A Cernavodă - Constanţa! Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat vineri că tronsonul Cernavodă - Constanţa al Autostrăzii Bucureşti - Constanţa va fi deschis circulaţiei la începutul sezonului estival 2011, urmând ca lucrările să fie recepţionate la sfârşitul anului viitor.
Constructorii celor două tronsoane ale autostrăzii Cernavodă - Constanţa sunt compania franceză Colas, pentru tronsonul de 20 de km Cernavodă - Medgidia, iar pentru tronsonul Medgidia - Constanţa, de 32 de kilometri, consorţiul format din companiile Anstaldi& Max Boegl. Primul contract, pentru porţiunea Cernavodă - Medgidia, are o valoare de circa 180 milioane euro, din care 71% (128 milioane euro) finanţare de la Banca Europeană de Investiţii şi 29 la sută contribuţia României (circa 53 milioane euro).
Cel de-al doilea contract, pentru Medgidia - Constanţa, are o valoare de 168 milioane euro, din care 71% fonduri de la BEI şi 29% contribuţia României (85% din această contribuţie provenind de la UE). În aceste condiţii, contribuţia României va fi de circa 7 milioane euro. Ambele tronsoane de autostradă au ca termen de finalizare 24 de luni. Lucrările de modernizare a căii ferate, pe tronsonul Bucureşti - Constanţa, au fost îngreunate de lipsa fondurilor, care au determinat constructorii să întrerupă lucrările de reabilitare.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Pădure de 10 ha, înfiinţată la Cernavodă
Primăria oraşului Cernavodă va demara acţiunea privind plantarea de material pomicol în anumite zone ale oraşului. Potrivit primarului Mariana Mircea, acţiunea face parte din programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) de înfiinţare a plantaţiilor forestiere în mai multe zone ale judeţului.
Mariana Mircea a spus că Primăria Cernavodă a ales să înfiinţeze plantaţii forestiere pe o suprafaţă de 10,5 hectare de teren, unde se vor planta 52.500 puieţi de salcâm, în diferite zone ale oraşului. „Au fost identificate zone unde se impunea plantarea de material verde. Acestea sunt zona Sere - o zonă unde se va construi un cartier cu 200 de locuinţe, zona Canalului navigabil, zona de extravilan sud a oraşului, în vecinatatea Cimitirului ortodox şi zona taluzuri din cartierul Columbia un cartier cu blocuri de locuinţe.
Acţiunile de primire şi plantare a puieţilor de salcâm se va face etapizat până la sfârşitul anului, iar pregătirea terenurilor, plantarea şi întreţinerea se va face de către Primăria oraşului prin serviciile de specialitate”, a spus Mariana Mircea. Prima acţiune de plantare a salcâmilor va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie, pe strada Victoriei, în zona Cimitirului ortodox. Primarul Mariana Mircea face apel la cetăţenii oraşului de a participa voluntar la această acţiune. „Voluntarii sunt aşteptaţi, începând cu ora 9.00, să contribuie la înfrumuseţarea edilitară a oraşului. Cei ce au pe acasă instrumente de lucru (cazma, lopată) sunt rugaţi să le ia cu ei”, a mai afirmat primarul.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Judecătoriile Cernavodă şi Băneasa se desfiinţează
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în şedinţa de ieri, să propună modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară în sensul desfiinţării a nouă Judecătorii şi a Parchetelor de pe lângă acestea, care în prezent nu funcţionează, dar sunt înfiinţate prin Anexa Legii de organizare judiciară.
Astfel, vor fi desfiinţate Judecătoriile şi Parchetele Bocşa, Cernavodă, Băneasa, Bechet, Comana, Sângeorgiu de Pădure, Scorniceşti, Urlaţi şi Jimbolia, care în prezent nu funcţionează. Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi sedinţe, CSM a discutat şi despre desfiinţarea altor instanţe şi Parchete cu un volum redus de activitate, pe baza concluziilor unui studiu pentru reorganizarea unităţilor de acest fel. „Judecătoria Cernavodă a existat numai pe hârtie, iar cea de la Băneasa nu a funcţionat niciodată, cu toate că a fost cumpărată clădirea şi renovată.
La fel s-a întâmplat şi cu Parchetele de pe lângă aceste Judecătorii, care trebuiau să funcţioneze în aceleaşi clădiri”, a declarat preşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Vasile Cosac-Cărbune. Din discuţiile membrilor CSM a rezultat că analiza în urma căreia se propune reorganizarea instanţelor şi parchetelor din ţară a avut în vedere specificul unităţilor de control judiciar, reprezentativitatea teritorială şi volumul mic de activitate al unora dintre acestea.
Totodată, CSM a cerut completarea studiului, întrucât este necesar a vedea, după adoptarea Codurilor Penal, Civil şi de Procedură Penală şi Civilă, care dintre instanţe şi Parchete sunt necesare a rămâne, întrucât noile Coduri aduc o serie de modificări privind competenţele, dar şi înfiinţarea de noi instituţii.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Nou cartier de locuinţe în Cernavodă
Primăria Cernavodă a parcelat, în zona de nord a oraşului, un teren pentru 66 de loturi în vederea construcţiei de locuinţe. Potrivit primarului Mariana Mircea, fiecare lot de teren măsoară, în medie, 450 de metri pătraţi, loturile de teren fiind situate în apropierea cartierului ID Chirescu.
Potrivit primarului, construcţia cartierului de locuinţe face parte din cadrul strategiei locale de dezvoltare a localităţii prin valorificarea terenurilor din diferite zone, unde Primăria are în vedere crearea de condiţii de trai civilizate pentru locuitori. Şi pentru ca cei care se vor muta în noul cartier să beneficieze de condiţii normale de trai, Primăria a demarat, în această perioadă, acţiunea de proiectare şi execuţie pentru lucrarea de alimentare cu energie electrică de joasă tensiune, iluminat public şi casnic pentru noul cartier.
Aici se vor ridica locuinţe cu regim de înălţime p şi p+1, unde se estimează că vor locui 100 de persoane. În afara iluminatului, în zonă sunt asigurate toate utilităţile. Iluminatul public stradal va fi realizat cu lămpi cu vapori de sodiu de 70W, care asigură o economie de energie electrică. Se vor executa linii electrice aeriene şi subterane de medie şi joasă tensiune, posturi de transformare de distribuţie, branşamente aeriene şi subterane la reţeaua electrică. „Oraşul Cernavodă are nevoie de cartiere noi, deoarece are un deficit de aprox. 500 de locuinţe”, a spus primarul Mariana Mircea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Şeful Poliţiei de Frontieră Cernavodă, implicat într-un scandal cu motorină
Reprezentanţii firmei spun că în baza unei înştiinţări primite din partea Primăriei Hârşova, au termen limită sfârşitul acestei luni ca să demoleze toate construcţiile de pe suprafaţa de teren închiriată, terenul cu pricina fiind inclus în proiectul de construire a unei fabrici. Activitatea echipelor de muncitori trimise, ieri dimineaţă, să dărâme barăcile de pe teren a fost oprită de poliţiştii din Hârşova. „Ne-au oprit munca şi au spus că Ionuţ Voinescu, poliţistul de frontieră, a depus plângere pentru furt împotriva noastră şi asta cu toate că noi avem documente care arată negru pe alb că suntem proprietari. Poliţiştii ne-au spus că Voinescu le-a arătat un document prin care eu i-aş fi vândut baraca. După ce, în aprilie, am oprit activitatea firmei, m-am înţeles cu Voinescu să o folosescă dacă are nevoie. Când am venit azi să demolăm, Voinescu a zis că are acte pe ea şi că nu mi-o mai dă. Actul este însă un fals grosolan. Ionuţ Voinescu a mai făcut plângere împotriva noastră tot pentru furt şi în urmă cu câteva săptămâni când am venit să luăm o canapea şi să o ducem acasă“, a declarat Monica Alexandra Vâlcu, administratorul firmei Vimalex Const SRL.
COMISAR AFACERIST. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că actul de mână prin care administratorul Vimalex Const SRL a cedat baraca de pe teren a fost încheiat cu agentul de poliţie Dorian Orez, din cadrul Poliţiei de Frontieră Hârşova. În faţa anchetatorilor, Orez a mărturisit că a cumpărat baraca la indicaţiile fostului său şef, respectiv Ionuţ Voinescu. „Eu am încheiat în prima fază actul de vânzare - cumpărare cu doamna Vâlcu.
Ulterior, Voinescu trebuia să mergă la notar şi să încheie actul între el şi proprietară. Actele văd că nu s-au mai făcut şi eu acum sunt chemat de poliţie, că eu sunt proprietar. Voinescu a depozitat aici motorină pentru că soacra lui are o firmă de construcţii alături. Mi-au spus că este motorină pentru utilaje. Eu nu ştiu de unde o au“, a declarat agentul Dorian Orez. Acesta susţine că banii cu care îi plăteşte pe paznici îi primeşte tot de la Voinescu.
Anchetatorii au stabilit că administratorul firmei Apolodor, aflată în apropierea barăcii, este Georgeta Ene, cu domiciliu stabil în Prahova, soacra şefului Poliţiei de Frontieră Cernavodă. În urma inventarului întocmit de anchetatori, a reieşit că Voinescu a depozitat în baracă peste cinci tone de motorină, respectiv 19 butoaie a câte 225 de litri fiecare şi un rezervor cu capacitatea de o tonă. Având în vedere că există suspiciuni că motorina provine din acte de contrabandă, cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În cursul zilei de azi, anchetatorii vor lua probe de motorină pentru a stabili provenienţa acesteia.
TRAFIC CU MOTORINĂ. Ionuţ Voinescu nu va fi la prima întâlnire cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Pe vremea când era şeful sectorului Poliţie de Frontieră Hârşova, împreună cu fostul său adjunct, Tiberiu Varga, a fost implicat într-un dosar de contrabanda cu motorină. În acelaşi dosar au mai fost cercetaţi Victor Toma, Marian Silian, Marin Dănuţ Bourceanu, Petru Olteanu, Rosi Ahip şi Ionel Ţăranu. Faţă de cei doi poliţişti de frontieră procurorii au reţinut comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului şi apartenenţă la un grup de criminalitate organizată. Cercetările în acest dosar au fost demarate în urma cercetărilor făcute de Poliţia Transporturi Navale Hârşova, în intervalul octombrie-noiembrie 2007, ce au vizat furturi de produse petroliere de pe o barjă.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Proiecte pentru romi în Cernavodă
Primăria oraşului Cernavodă a demarat o serie de lucrări de refacere a infrastructurii în colonia Columbia - zona Prund, pentru comunitatea de etnie romă. Primarul Mariana Mircea a spus că printre lucrările începute se numără reabilitarea cartierului de locuinţe printr-un proiect integrat de regenerare urbană şi realizat în cadrul Programului de intervenţii prioritare finanţat de Guvernul României prin Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Proiectul are ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei rome din comunitatea colonia Columbia - zona Prund. Mariana Mircea a afirmat că, tot în zonă, a fost demarat şi un proiect de reabilitare a reţelei de canalizare, care trebuie înlocuită din cauza faptului că este foarte veche şi este degradată în proporţie de 80%. „De aceea se impunea realizarea unui astfel de proiect de reabilitare care va duce la creşterea confortului în gospodării şi, implicit, a stării de sănătate a romilor care trăiesc în zona Prund.
De asemenea, prin acest proiect se urmăreşte şi creşterea accesului la servicii medicale prin amenajarea unui punct medical comunitar care să ofere servicii medicale primare şi campanii de educaţie pentru sănătate”, a spus Mariana Mircea. Ea a adăugat că lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare măsoară 930 de metri liniari şi sunt în plină desfăşurare, iar punctul medical este deschis patru ore zilnic pentru membrii comunităţii Prund.
Primarul din Cernavodă a mai spus că, tot pentru comunitatea romă din zona Prund, Primăria a organizat, săptămânile trecute, mai multe acţiuni, printre care „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”, la care au participat 70 de copii de etnie romă. Persoanele implicate în proiect au vorbit cu oamenii din zonă şi le-au comunicat informaţii privind alimentaţia sănătoasă şi sportul, atât de necesare unei vieţi armonioase şi sănătoase. „Romii fac parte din viaţa noastră şi de aceea trebuie să îi integrăm în comunitate. Uniunea Europeană alocă bani pentru proiecte destinate romilor şi este obligaţia noastră să folosim aceste fonduri pentru a ajuta comunităţile de etnie romă”, a declarat primarul.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Blocurile din cartierul Columbia - Cernavodă rămân fără apă
SC RAJA SA Constanţa este nevoită să treacă la măsuri drastice în cazul restanţierilor. „Raţionalizarea consumurilor de către abonaţi şi scăderea semnificativă a numărului de consumatori din domeniul privat pun în pericol continuitatea serviciului de alimentare cu apă.
În aceste condiţii, la nivelul RAJA Constanţa s-au luat măsurile necesare pentru ca abonaţii bun-platnici de la nivelul celor două judeţe, Constanţa şi Ialomiţa, să poată beneficia în continuare de sistemul centralizat de alimentare cu apă şi canalizare”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa, Irina Oprea.
Astfel, indiferent de forma juridică şi domeniul de activitate, toţi abonaţii care înregistrează restanţe la plata facturilor de apă sunt avizaţi şi debranşaţi. Reprezentantul regiei spune că, în unele situaţii, avizările şi notificările nu aduc rezultatul scontat, iar abonaţii rău-platnici nu-şi achită restanţele. DATORII DE 70 MII LEI. O astfel de situaţie se înregistrează la Cernavodă, unde, în cartierul Columbia, abonaţii din nouă blocuri înregistrează către RAJA o datorie de aproape 70.000 lei.
Încă de la începutul lunii septembrie, abonaţii celor nouă blocuri, care nici până la ora actuală nu sunt constituiţi în asociaţii, au fost notificaţi să-şi desemneze un reprezentant de branşament, cu care regia să poată încheia, în condiţii legale, un contract de furnizare apă potabilă. „În urma încheierii acestor contracte între RAJA şi reprezentantul ales al locatarilor de la nivelul blocurilor, urmau să fie încheiate convenţiile de facturare individuală pentru toţi proprietarii de apartamente.
Notificările au fost transmise către toţi proprietarii de apartamente de la nivelul celor nouă blocuri, fie în mod direct - personal, fie prin poştă cu confirmare de primire”, a mai spus Oprea. În plus, în toată această perioadă, reprezentanţii RAJA Constanţa au afişat, zilnic, la toate blocurile din Columbia, anunţuri ce conţineau procedura de facturare individuală, debitele restante, dar şi avizarea de debranşare începând cu 18 octombrie 2010, însă fără niciun rezultat.
Nici până la ora actuală, la niciunul din cele nouă blocuri vizate nu s-a reuşit încheierea procedurii de facturare individuală şi nici nu s-au achitat restanţele. „În aceste condiţii, suntem nevoiţi să punem în aplicare măsura drastică de debranşare. Astfel, pe 18 octombrie 2010, blocurile DS20, DS21, DS22, DS23, DS24, Bl.11, H5 şi E4 vor fi debranşate de la sistemul de alimentare cu apă, până la intrarea în legalitate şi achitarea tuturor debitelor restante”, atrage atenţia, în al doisprezecelea ceas, purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa.
Gânditorul de la Hamangia şi perechea sa, în Grecia
Expoziţia de artă neo-eneolitică „The Lost World of Old Europe. The Danube Valley, 5000-3500 B.C.” („Lumea pierdută a Vechii Europe. Valea Dunării 5000-3500 î. Hr.“)”, care a făcut furori în rândul specialiştilor şi publicului larg din America şi din Anglia, continuă să stârnească admiraţie. Cele peste 250 de piese - bunuri de patrimoniu arheologic din categoria „Tezaur” din colecţii muzeale româneşti, dar şi din Bulgaria, Republica Moldova şi Grecia - pot fi admirate, până pe 10 ianuarie 2011, la Muzeul de Artă Cicladică de la Atena.
În cadrul expoziţiei a fost amenajată o secţiune intitulată „Relaţiile dintre Grecia şi Balcani în perioada neolitică”, pentru a sugera circulaţia valorilor chiar şi în timpuri preistorice între regiunea Dunării de Jos şi restul Peninsulei Balcanice. Evenimentul este organizat la Atena, sub auspiciile Ministerului Elen al Afacerilor Externe, cu prilejul preluării de către Grecia a preşedinţiei Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre.
„Punctul de rezistenţă” al expoziţiei îl constituie capodoperele artei eneolitice, Gânditorul de la Hamangia şi perechea sa - aflate în custodia Muzeului de Istorie Naţională a României - figurine de lut descoperite în necropola de la Cernavodă. Printre preţioasele artefacte se află şi obiecte aparţinând Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa (MINAC): piese de Spondylus (perle tubulare şi brăţări) şi un vas de marmură. Bunurile de patrimoniu selectate să facă parte din expoziţie oferă publicului şi specialiştilor posibilitatea de a reflecta asupra uimitoarei „modernităţi” „avant la lettre” a civilizaţiilor preistorice ce au existat în zona danubiano-carpato-balcanică, în urmă cu mai bine de şapte milenii. Piesele expuse au fost descoperite în ariile de dezvoltare a diverselor culturi neo-eneolitice, cum ar fi: Cucuteni, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Vădastra sau Vinca.
Expoziţia „Lumea pierdută a Vechii Europe. Valea Dunării 5000-3500 î. Hr.“ a fost itinerată la New York şi la Ashmolean Museum of Art al Universităţii Oxford. În cursul anului viitor se intenţionează prezentarea sa în cadrul muzeelor partenere de la Bucureşti şi Piatra Neamţ.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Eveniment astronomic rar
Ca urmare a cererilor vizitatorilor, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa organizează, sâmbătă, între orele 21:00 şi 23:00, la Observatorul Astronomic, observaţii ale cerului astral, cu ocazia începerii toamnei astronomice. Muzeograful Planetariului, Simona Cosneanu, a declarat că, dacă vor fi condiţii meteo favorabile, „pe cerul senin de seară al lui septembrie 2010“ pot fi observate mai multe evenimente pe care cineva rar are ocazia să le „întâlnească“.
Mai exact, în această perioadă, planeta Jupiter - cea mai mare planetă din sistemul solar - se vede pe direcţia sud-est, ca o „stea strălucitoare“, fiind vizibilă cu ochiul liber, în jurul orei 22:00, situată faţă de orizont la maximum 45 grade. „Planeta Jupiter se află în această perioadă la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 47 de ani, mai exact la 592 de milioane de km.
O altă planetă care poate fi vizibilă cu ochiul liber este planeta Venus, ce se află în această perioadă la strălucirea maximă datorită apropierii de Terra şi a reflectivităţii norilor din atmosferă“, a declarat Cosneanu. Ea a mai spus că tot în această perioadă pot fi observate cu ajutorul telescopului planetele Uranus şi Neptun. Apropierea simultană de Pământ a lui Jupiter - observabil cu ochiul liber - şi Uranus - observabil prin aparatura de specialitate - este descrisă de specialiştii NASA ca un eveniment astronomic pe care îl poţi întâlni o dată în viaţă.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Capidava continuă să ofere surprize arheologilor
Campania de săpături sistematice din acest an, de la situl arhelogic Capidava, a fost un succes. Specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), cercetătorul ştiinţific Zaharia Covacef şi arheologul Tiberiu Potârniche au continuat săpăturile întreprinse, în ultimii ani, la edificiul din sectorul estic al cetăţii. Referitor la această construcţie de epocă romană-bizantină, arheologii consideră că a suferit o distrugere masivă spre sfârşitul secolului al VI-lea, cel mai probabil un incendiu, avansând şi o nouă ipoteză: o distrugere de factură naturală, cum ar fi un cutremur. Anul acesta, lucrările au vizat încăperea C16 a Marelui Edificiu, cercetătorii epuizând săpăturile la nivelul de distrugere prin incendiu al cetăţii. Deşi timpul dedicat săpăturilor a fost scurt, surprizele nu s-au lăsat aşteptate, arheologii identificând, într-un nivel distrus în incendiu, nişte ziduri perpendiculare pe încăperea C16, care în campaniile viitoare vor oferi noi informaţii referitoare la fazele de construcţie ale edificiului şi, implicit, la istoria sa.
La fel ca şi anul trecut, specialiştii MINAC au scos din camera C16 un bogat material ceramic, mai fărâmiţat decât atunci, dar care poate fi reîntregit folosind fragmentele descoperite în campania din 2009. Printre numeroasele piese ceramice şi de sticlărie se remarcă un opaiţ, aproape întreg, ce are reprezentat pe disc o scenă care pare să fie inspirată din războiul troian: Ahile, într-un car de luptă tras de doi cai, târăşte corpul neînsufleţit al lui Hector.
După activitatea de cercetare de pe şantier, care s-a desfăşurat în perioada 6-20 septembrie, pentru specialiştii MINAC urmează o nouă etapă: munca de birou şi interpretarea datelor obţinute.
Capidava este una dintre cetăţile ridicate în timpul împăratului Traian, în cadrul sistemului de fortificare a limesului, pe linia Dunării (secolul II). Cetatea a fost construită de detaşamentele din legiunea a V-a Macedonica şi a XI-a Claudia. După distrugerea din secolul al VI-lea, cauzată de atacurile slavilor, avarilor şi kutrigurilor, centrul militar de la Capidava s-a redus la un sfert din vechea cetate. Capidava reintră în atenţia Imperiului bizantin târziu în secolul al IX-lea, când este instalată o unitate de stratiotai (ţărani grăniceri), a căror existenţă este atestată până în secolul al XI-lea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
9,5 milioane euro pentru reabilitarea Podului Cernavodă
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit firmei de construcţii industriale Arcada Company un contract privind reabilitarea podului de la Cernavodă, lucrări în valoare de 9,48 milioane euro fără TVA. Lucrările atribuite firmei Arcada fac parte dintr-un pachet de trei contracte care vizează reabilitarea şi consolidarea podului şi viaductelor de peste canalul navigabil Cernavodă (zona Dobrogea), DN 22C km 1+978.
Lucrările vor consta în restaurarea podului pe o lungime de 566 de metri, înlocuirea unor viaducte, consolidarea de rigle, înlocuirea tablierelor din beton precum şi amplasarea unor sisteme rutiere. Fondurile vor fi alocate în proporţie de 57% de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar restul de către Guvern. Arcada Company SA Galaţi este specializată în construcţii de căi ferate, drumuri, poduri, consolidări terasamente, constructii civile, social-culturale şi industriale. Firma este controlată de două persoane fizice, Spiru Mantu şi Mihai Huma, fiecare cu 44% din acţiuni.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
CEZ vinde acţiunile deţinute la EnergoNuclear
În ciclul „Am reuşit să-i gonim şi pe ei” se înscrie şi istoria grupului ceh de utilităţi CEZ, care a anunţat, ieri, că a semnat un act adiţional la contractul pentru investiţia de 4 miliarde euro la reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, document care îi permite să vândă celorlalţi investitori participaţia de 9,12% la EnergoNuclear.
"Decizia a fost luată în concordanţă cu planul anunţat deja al grupului CEZ de a-şi concentra investiţiile în Republica Cehă şi de a-şi consolida şi dezvolta actualul portofoliu internaţional", se arată într-un comunicat al grupului ceh, dat ieri publicităţii. EnergoNuclear este compania mixtă care derulează lucrările de construcţie a reactoarelor 3 şi 4. Directorul de afaceri corporative al CEZ România, Adrian Borotea, declara marţi că grupul ceh a decis să se retragă, până la sfârşitul anului, din proiectul construcţiei reactoarelor 3 şi 4, întrucât vrea să caute în alte state din regiune proiecte cu un risc mai mic şi care să asigure o recuperare mai rapidă a sumelor investite.
(sursa: www.telegraonline.ro)
Spitalul, în atenţia administraţiei locale
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, Dumitru Daniel Learciu. Temele discutate în timpul întâlnirii au vizat problemele cu care se confruntă Spitalul orăşenesc din Cernavodă, instituţie preluată de curând de către administraţia locală.
Discuţiile au vizat şi modul în care vor fi achitate datoriile acumulate de unitatea spitalicească până la preluarea de către autoritatea locală. Preşedintele Casei de Asigurări a asigurat administraţia de la Cernavodă că spitalul va beneficia în continuare de sumele care se alocă de către Casa de Asigurări. Mariana Mircea a spus că, în această perioadă, se efectuează verificări ale documentelor care dovedesc acumularea de datorii la toate unităţile sanitare.
Protocolul dintre Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi Primăria Cernavodă, prin care spitalul a trecut în subordinea Consiliului Local Cernavodă, a fost semnat la mijlocul lunii iulie. Mariana Mircea declara atunci că o preocupare principală a autorităţii locale o constituie administrarea corectă a bugetului.
(sursa:www.telegrafonline.ro)
Noi locuinţe ANL la Cernavodă
Primăria oraşului Cernavodă va da în folosinţă, în cursul acestei luni, un nou bloc cu locuinţe de tip ANL. Potrivit primarului Mariana Mircea, blocul are regimul de înălţime P+3+M, este alcătuit din două tronsoane şi are 40 de unităţi locative, 30 locuinţe cu câte o cameră şi 10 apartamente cu două camere. În prezent se lucrează la amenajarea zonei din jurul blocului: parcări, spaţii verzi, alei cu borduri şi trotuare, racord la reţeaua de energie electrică, racord la reţea de apă şi canalizare. Mariana Mircea a spus că aceste lucrări se realizează cu fonduri de la bugetul local.
De asemenea, primarul a afirmat că aleşii Consiliului Local au adoptat, prin hotărâre, criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de repartizare a locuinţelor ANL. „Criteriile au fost stabilie în conformitate cu prevederile Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Conform legii, pot beneficia de locuinţe ANL persoanele cu vârsta de până la 35 de ani care au domiciliul în oraşul Cernavodă şi nu deţin în proprietate o altă locuinţă”, a spus Mariana Mircea.
Tot prin hotărâre a Consiliului Local a fost stabilită o comisie de verificare a dosarelor, care va stabili punctajele în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre de Consiliu. „În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de situaţia locativă a fiecăruia, având prioritate, numai în acest caz, solicitanţii a căror situaţie locativă este sau poate deveni, în mod iminent, gravă. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se poate face în funcţie de vechimea cererii solicitantului, luându-se în considerare data înregistrării cererii”, a spus Mariana Mircea. Ea adăugat că, până în prezent, 95 de dosare au întrunit cerinţele legii.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Atenţie, se opreşte apa!
Pentru remedierea unei avarii apărute la una din conductele de transport apa potabilă de diametru 200 mm, din Cernavodă, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, societatea RAJA SA Constanţa întrerupe furnizarea apei potabile astăzi, 1 septembrie 2010, între orele 08,30 şi 13,30.
Vor fi afectaţi consumatorii din Cernavodă, de pe străzile Călăraşi şi Anghel Saligny. Tot mâine, pentru contorizarea punctelor termice aferente blocurilor B11, B12 şi DS24, din Cernavodă, cartierul Columbia, SC RAJA SA Constanţa opreşte furnizarea apei potabile între orele 09,00 şi 14,00. Vor fi afectaţi consumatorii din cartierul Columbia – oraşul Cernavodă.
„Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Port turistic la Cernavoda
Cernavoda oras la Dunare – unul dintre proiectele de dezvoltare ale orasului este infiintarea unui Port turistic care sa se integreze armonios in arhitectura urbanistica a orasului.
Zona identificata este in aval de podurile care traverseaza Dunarea, la cca 1,5 km de oras si are o suprafata de 20.302 mp. Accesul din oras se va poate face usor putand fi realizat atat cu mijloace auto cat si pietonal.
Prin amplasamentul si infrastructura existenta, portul va oferi un potential ridicat de valorificare a turismului nautic, activitati sportive si de agrement. Se intentioneaza ca Portul de la Cernavoda sa devina o destinatie importanta pentru navele de agrement care naviga de-a lungul Dunarii spre litoralului romanesc. Portul va fi prevazut cu ponton si dane de acostare pentru vase mici si medii, spatii de agrement si petrecere a timpului liber pentru localnici dar si pentru turistii care poposesc la Cernavoda. De asemenea, de-a lungul cheului se vor amenaja alei de promenada si spatii verzi cu plantatii decorative si amenajari floristice.
Pentru Cernavoda, Dunarea constituie un potential turistic deosebit iar activitatile de turism se afla intr- stransa interdependenta cu ceilalti factori socio-economici.
Situarea la confluenta fluviului Dunarea cu Canalul Dunare – Marea Neagra, accesul direct la coridoare majore de transport european fluviale, rutiere si de cai ferate, identitatea istorica puternica datorita prezentei vestigiilor si monumentelor istorico-arheologice sunt puncte tari care sustin realizarea acestui proiect la Cernavoda.
In concluzie, implementarea acestui proiect va avea ca rezultat direct cresterea atractivitatii si accesibilitatii unor zone cu potential turistic ridicat. Aceasta initiativa va atrage un nivel considerabil de investitii private ulterioare si va raspunde cerintelor de dezvoltare economica si durabila. Este un proiect de dezvoltare locală de maximă importanţă pentru oraşul nostru, ce va duce la relansarea economică şi socială prin dezvoltarea activităţilor turistice în zona.
(sursa: Primaria Cernavoda)
PROIECT PENTRU CERNAVODA
Deputatul Cristina Dumitrache in stransa colaborare cu Primaria orasului initiaza concursul PROIECT PENTRU CERNAVODA
Participantii vor veni cu o propunere de proiect pentru orasul Cernavoda, care sa se adreseze intregii comunitati. Se va avea in vedere aici complexitatea proiectului, originalitatea dar si partea realistica prin care initiatorul va repera resursele umane si financiare implicate in proiectul sau. Modelul proiectului poate fi ridicat de la secretariatul primariei si de la sediul cabinetului parlamentar al deputatului Cristina Dumitrache.
Premiul I - laptop.
Premiul II – ipod
Premiul III – ishuffel
Termen de depunere a proiectelor – 10 septembrie
Premierea castigatorilor se va face in data de 12 septembrie
Atenţie, se opreşte apa!
Pentru remedierea unei avarii la conducta cu diametrul de 300 mm de pe pe strada Canalului (zona Azil) din Cernavodă, avarie apărută aseară, SC RAJA SA Constanţa întrerupe furnizarea apei potabile astăzi, 12 august 2010, între orele 08,00 şi 16,00. Vor fi afectaţi consumatorii din oraşul Cernavodă, din cartierul Colonia ACH şi cei de pe străzile Călăraşi, Ion Muşat, Octav Băncilă şi Gheorghe Asachi. „Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Zilele orasului Cernavoda 13 – 15 august
Ora 9.00 – Clubul Sportiv Axiopolis
- Deschiderea Festivalului handbalului cernavodean. Jocuri minihandbal.
Ora 11.00 – Parcul Central
- Suveniruri din Cernavoda - Concurs de pictura pe farfurii cu imagini din Cernavoda. Participa copii cu varste cuprinse intre 6 – 14 ani.
- Micii modelatori in lut
- Concurs de grafitti pentru tinerii din Cernavoda.
Ora 15.00 – Holul Primarie
- Imagini si ganduri despre fragmentele lumii - Vernisaj expozitie de pictura prezentata de artisti plastici din Bucuresti si Constanta, membri ai Uniunii Artistilor Plastici din Romania: Mariana Constantinescu Bileca , Liliana Cornila, Marian Burhala, Florentin Sarbu, Horia Farcasiu, Mariana Samoila, Efrem - Gelu Bandarica, Corina Raiciu, Eugen Raportoru, Elena Petre, Mircea Dragomirescu, Marinella Dumitrescu, Marian Maria, Andreea Albani. Prezinta Alice Dinculescu – critic de arta Uniunea Artistilor Plastici Constanta
- Lansare de carte – Zully Mustafa
- Cetatea Axiopolis – vatra de civilizatie – expozitie de documente si fotografii
- Moment muzical prezentat de grupul vocal Chanson
Ora 18.00 – Scena centru – Spectacole muzicale
- Ansamblu folcloric Romancuta – Cumpana
- Ansamblul folcloric Mugurelul si Taraful Cernavoda
- Daniela Condurache
- Arii si duete din opera celebre interpretate de Ciprian Done, Catalin Toropoc, Madalina Sandu, Bogdan Sandu
- Dodo feat. CVDAS
- Proconsul
Ora 8.30 – Clubul Sportiv Axiopolis
- Jocuri de handbal juniori si seniori
Ora 10.00 – Parcul Central
- Recital muzical Fanfara Promenada din Constanta
Ora 10.00 – Parcul Central -
- Crucea Rosie in ajutorul dvs. Prezentare activitate si demonstratie
Ora 10.30 – Parcul Central
- Concurs de table si sah pentru toate varstele
- Concurs pentru iubitorii skateboard-ului
Ora 11.00 – Piscine
- Concursuri in apa pentru copii
Ora 15.00 – Cantec de Dobroge, de Dunare, de Cernavoda – lansare volum de poezii si proza a membrilor Cenaclului literar Mircea Eliade din Cernavoda. Hol Primarie
Ora.16.00 – Scena centru – Spectacol de teatru pentru copii – Cuiul lui Pepelea
Ora 17.00 – Parcul Central – Parada micilor militanti pentru un mediu curat – Prezentare costume confectionate din materiale ecologice
Ora 18.00 – scena centru – spectacol muzical
- Ansamblul folcloric DELIKANLLAR al Uniunii Democrate Turce din Romania – filiala Constanta
- Ansamblul folcloric Techirghiol
- Trupa de dansuri de societate a Casei de Cultura Cernavoda
- Serban Alina, Sache Maria Mirabela
- Aneta Stan
- Nicola
- Directia 5
Ora 8.00 – Clubul Sportiv Axiopolis
- Finalele Festivalului handbalului cernavodean
Ora 10.00 – Primarie
- Concurs desene pe asfalt pentru copii
- Concurs biciclete, triciclete
Ora 10.00 – Parcul central
Iowemed – prezentare produse, servicii.
Ora 16.00 – Primarie
Expozitie degustare produse culinare ale etniilor locale ( romani, turci, tatari, lipoveni, basarabeni, macedoneni)
Concurs cu premii – Cea mai buna placinta dobrogeana
Ora 18.00 – Scena centru – spectacol muzical
- Ansamblul folcloric Harsova
- Cantam si radem cu voi – Actorii teatrului din Cernavoda
- Ansamblul de dansuri tiganesti - Audeo
- Interpreti locali : Delia Marinciu, Roxana Gheorghe, Diana Barbulescu
- MIX Band
- Narcotic Sound
- HOLOGRAF
Foc artificii
A murit în Carrefour
Mai mulţi constănţeni au trăit clipe de groază, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce un bărbat a murit în hypermarket-ul Carrefour din Constanţa. Oamenii legii spun că, în timp ce aştepta la rând, la casa numărul 34, pentru a achita cumpărăturile pe care tocmai le făcuse cu familia, constănţeanului i s-a făcut rău şi a leşinat. Martorii evenimentului au sunat la 112 şi, la adresa respectivă, a ajuns un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Constanţa şi un echipaj SMURD. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, constănţeanul, în vârstă de 57 de ani, nu a putut fi readus la viaţă.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că bărbatul avea probleme cardiace şi, cel mai probabil, a suferit un infarct. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
„Gânditorul” de la Cernavodă şi perechea sa, cele mai vândute suveniruri
Fără urmă de tăgadă, „Gânditorul”, descoperit la Cernavodă, capodoperă unicat a artei eneolitice, este ambasadorul României în lume. Notorietatea o împarte cu cea pe care unii specialişti o numesc „perechea sa”, iar alţii îi spun, pur şi simplu, „femeie şezând”. Mica statuetă cu o înălţime de doar 115 mm, cunoscută sub denumirea „Gânditorul de la Hamangia” şi „Perechea sa” au devenit şi un brand al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), fiind cele mai bine vândute suveniruri. Cele două piese originale - reconstituite din fragmentele descoperite în context funerar la Cernavodă - se află în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, iar MINAC găzduieşte doar replici după celebrele figurine. Turiştii, în special cei străini, sunt deosebit de atraşi de frumuseţea şi notorietatea lor şi scot, adesea, din buzunar, 25 lei (pentru o singură statuetă) sau 50 lei (pentru pereche), pentru a duce cu ei acasă replici după piesele devenite cunoscute în întreaga lume.
După ce a fost zămislit de imaginaţia creatoare a omului-artist din eneoliticul timpuriu şi apoi, scos la iveală în urma săpăturilor de salvare de la necropola din Cernavodă, „Gânditorul” şi a sa pereche s-au perpetuat, în cotemporaneitate, prin sute de mii de replici, care au făcut şi continuă să facă înconjurul lumii. De câţiva ani buni, replicile după celebra pereche datând din eneoliticul târziu (4900-4500 î. Hr.) sunt realizate în laboratorul de restaurare al MINAC cu multă îndemânare, pe baza unei „reţete” speciale, fără a se pierde nimic din acurateţea detaliilor şi din frumuseţea intrinsecă a capodoperelor unei arte milenare.
„Gânditorului” i se face şi o mică nedreptate, fiindu-i greşit atribuită „provenienţa”. Chiar dacă în limbajul colectiv s-a încetăţenit sintagma „Gânditorul de la Hamangia”, specialistul MINAC, dr. Valentina Voinea, atrage atenţia asupra confuziei care se face în acest sens, statueta identificată ca aparţinând culturii Hamangia fiind descoperită, în 1956, în urma săpăturilor de pe şantierul arheologic de la Cernavodă. Astfel sintagma corectă ar fi - potrivit obiceiului arheologilor de a-şi denumi descoperirile care reflectă o nouă cultură după numele aşezării în care au avut loc săpăturile - „Gânditorul” de la Cernavodă, aparţinând culturii Hamangia. Celebra statuetă care a făcut înconjurul lumii - în prezent, originalul este inclus într-o expoziţie itinerantă în America şi Anglia - l-a avut ca „naş” pe arheologul Dumitru Berciu, care a identificat şi definit cultura Hamangia pe baza săpăturilor începute în anul 1952, în localitatea Baia.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
„Afaceri” de familie la Nuclearelectrica şi Ministerul Economiei
Fii, fiice, fini, naşi şi restul neamului. Cam asta era structura de conducere a societăţii care administrează cele două unităţi de producţie ale Centralei Electrice Nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica. Actualul director al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica, companie controlată de stat, Pompiliu Budulan, îşi „instalase” pe diverse funcţii de conducere tot felul de rude, de la fini până la propria fiică.
Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unei emisiuni de televiziune în urma căreia ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a rămas „surprins” de încrengătura de rude de la Nuclearelectrica, una din rudele lui Budulan fiind chiar finul său, Gabriel Irimie Băcăinţan, care îşi găsise un loc călduţ ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nucleareclectrica. După ce s-a „mirat” de această situaţie, Videanu a promis că-l va demite pe Băcăiţan, fapt care s-a şi întâmplat, ieri, când finul lui Budulan a fost dat afară de ministrul Economiei, în locul său fiind numit Doru Voicu.
Totodată, Videanu l-a numit pe Alexandru Săndulescu directorul de Politici Energetice din minister, ca nou membru în CA al Nuclearelectrica. Şi, dacă tot a fost demis pe „finul” lui Budulan, oare pe cine ar fi trebuit să tragă la răspundere Videanu în cazul angajării prietenului ficei celei mici a preşedintelui, Bogdan Ionescu, zis şi „SYDA”, care a „câştigat” un concurs pentru ocuparea unei funcţii din cadrul Ministerului Economiei? Asta nu a fost tot o „cumetrie”, domnule ministru? Nuclearelectrica este al doilea mare producător de energie electrică din ţară, iar energia electrică produsă anual de cele două unităţi de la Cernavodă reprezintă circa 18% din producţia de electricitate totală a României.
Compania asigură totodată încălzirea oraşului Cernavodă. Nuclearelectrica deţine cele două unităţi ale Centralei de la Cernavodă, precum şi Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă au fiecare instalată o putere de circa 700 MW. Alte două reactoare urmează să fie construite şi puse în funcţiune după 2017, cu o putere instalată asemănătoare primelor.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cod galben de caniculă. Cod roşu pentru ultraviolete
Meteorologii au emis, ieri, o nouă avertizare cod galben de caniculă pentru Bucureşti şi 21 de judeţe din estul, sudul şi sud-estul ţării. Ei susţin că, până mâine, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 de grade şi izolat chiar şi 37 de grade, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80, fapt care ar putea să afecteze serios starea de sănătate a multor persoane, fie sănătoase, fie cu unele afecţiuni cronice. Astfel că medicii vin şi de această dată cu o serie de recomandări.
În primul rând, trebuie menţionat că organismul are nevoie de cât mai multe lichide: 2-2,5 l/24 ore. Beţi ceaiuri fără zahăr (cu lămâie), cât se poate de calde sau apă plată (alternativ cu apă minerală). “Evitaţi cafeaua, orice alte produse ce conţin cofeină, evitaţi băuturile acidulate, băuturile alcoolice, tutunul, dar şi abuzul de medicamente”, spune şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Loti Popescu. De asemenea, în această perioadă este indicat consumul în cantitate mai mică a alimentelor bogate în proteine şi în cantitate mai mare a fructelor şi legumelor, ca atare sau/şi în salate, cu puţin ulei de măsline şi cu lămâie. Lichidele, fructele şi legumele vă ajută la hidratare şi la rezistenţă în faţa căldurii. Una dintre problemele grave, vara, este deshidratarea.
EVITAŢI SĂ IEŞIŢI ÎN ORAŞ LA ORELE PRÂNZULUI, DAR DACĂ TOTUŞI O FACEŢI, PURTAŢI OCHELARI DE SOARE ŞI ACOPERIŢI CAPUL CU O PĂLĂRIE SAU UMBRELĂ. ESTE BINE SĂ AVEŢI LA DUMNEAVOASTRĂ ŞI O STICLĂ CU CEAI NEÎNDULCIT.
”Bolnavii de inimă, cei care suferă de astm bronşic, cei cu tulburări ale tiroidei, bolnavii cu tulburări psihice, copiii, bătrânii să facă tot posibilul pentru a avea un ventilator acasă sau la serviciu (o sursă care răcoreşte aerul)”, a mai explicat dr. Popescu. Cei care pot, să plece în această perioadă toridă în zone răcoroase (la munte). În timpul zilei, la orele amiezii, nu lăsaţi geamurile larg deschise, ci acoperiţi-le cu draperii şi jaluzele. Dacă apar dureri de cap prelungite, greţuri, vărsături, inapetenţă prelungită, adresaţi-vă medicului de familie.
De asemenea, dacă mergeţi la plajă, evitaţi expunerea la soare între orele 10,00 şi 18,00, pentru a preveni complicaţii nedorite. Pe lângă codul galben de caniculă anunţat, în această perioadă, meteorologii au anunţat şi cod roşu pentru radiaţiile ultraviolete. Aşa că medicii recomandă folosirea cremelor protectoare pentru piele, în funcţie de fototip, astfel că persoanele cu pielea albă sau foarte albă trebuie să folosească o cremă de protecţie cu factor de 50. “Respectaţi tratamentele pe care le aveţi şi nu faceţi excese de niciun fel!”, mai spune medicul.
58 DE GRADE LA NIVELUL ŞINELOR FERATE. CFR SA anunţă că în perioada următoare, ca urmare a atenţionării de cod galben de caniculă şi a temperaturilor ridicate constatate la nivelul şinei, trenurile vor circula cu viteze între 50 şi 100 km/h pentru trenurile de călători şi 50 - 70 km/h pentru trenurile de marfă. CFR SA precizează că, în perioada de caniculă, temperaturile înregistrate la nivelul şinei pot ajunge până la 58 de grade C. “În timpul zilei, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20 - 30 km/h, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
Din această cauză se vor înregistra întârzieri ale trenurilor, în medie între 20 şi 40 de minute”, au spus reprezentanţii CFR. Potrivit companiei, pentru asigurarea unui grad de siguranţă sporit, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează, în această perioadă caniculară, revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Poliţe pentru asigurarea obligatorie a locuinţei
Astra Asigurări a lansat o platformă online prin care românii pot încheia asigurarea obligatorie a locuinţei direct pe internet, în orice moment al zilei. Proprietarii de locuinţe pot achiziţiona online de la Astra poliţa PAID obligatorie, dar şi poliţa PAID Complet, care cuprinde asigurarea obligatorie a locuinţei şi o asigurare adiţională ce acoperă şi alte riscuri. Riscurile asigurate de poliţa obligatorie, ca şi fenomene naturale, sunt cele de inundaţie sau cutremur şi alunecare de teren.
Sumele asigurate şi primele de asigurare diferă în funcţie de structura de rezistenţă a locuinţei şi de materialele de construcţie folosite. Pentru imobilele construite cu structură de rezistenţă din beton sau cu pereţi exteriori din materiale tratate termic sau chimic, suma asigurată este de 20.000 de euro, iar prima de asigurare este de 20 euro pe an. În cazul imobilelor cu pereţi exteriori din materiale netratate termic sau chimic, suma asigurată este de 10.000 de euro, iar prima de asigurare este de 10 euro pe an.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Apa din centrul Cernavodei, evacuată
După ce, timp de două zile, Cernavodă s-a transformat într-o mică Veneţie, efortul autorităţilor a dat roade şi, la ora actuală, apa a fost evacuată din centrul oraşului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, pentru pomparea apei de pe străzile Anghel Saligny, Daciei, Canalului, Dumbravei şi Portului s-a acţionat cu şapte electropompe şi tot atâtea motopompe.
Conducerea administraţiei locale a precizat că echipele de lucrători au acţionat încontinuu, zi şi noapte, până când apele s-au retras. „Mulţumim reprezentanţilor RAJA, CNE Cernavodă, General Concrete, Elcomex, Argos, Cernacoca, Apele Române, SGC, Jandarmeriei, pompierilor şi Poliţiei Comunitare, care au acţionat cu promptitudine pentru eliberarea zonelor inundate”, a spus primarul Mariana Mircea, care a amintit că în timpul inundaţiior au fost evacuate 55 de persoane.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Inundatie Cernavoda
Locuitorii oraşului Cernavodă au privit neputincioşi, zile la rând, cum apa provenită fie din Canalul Dunăre-Marea Neagră, fie în urma ploilor abundente, a invadat casele şi spaţiile comerciale din centrul oraşului. Lupta a început de mai bine de două săptămâni, când, în Canalul Dunăre-Marea Neagră, nivelul apei a ajuns la gurile de evacuare pluvială ale oraşului, fapt care a dus la circulaţia apei în sens invers, spre centrul localităţii.
Primăria Cernavodă a fost nevoită să înceapă pomparea surplusului de apă înapoi în Canal, pentru a evita inundaţiile. „Dacă nu ploua aşa de puternic vineri, nu aveam aceste probleme. Imediat ce apa a început să se adune în centrul oraşului am dispus evacuarea locuitorilor din zonă. Unii dintre ei vor sta la rude, alţii în sala de sport de la Şcoala nr. 3 sau la cea de la Liceul Energetic. Sistemul de canalizare nu mai face faţă şi singura scăpare este să se oprească ploile”, a declarat primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea. Ea a spus că sunt 40 de persoane evacuate.
Cei care sunt cazaţi în sălile de sport au primit saltele, aşternuturi şi pături şi vor primi trei mese pe zi pe toată perioada şederii. “Pentru a scoate cât mai repede apa din oraş folosim în prezent şapte motopompe de medie şi mare putere. Avem, de asemenea, trei electropompe. Din primele estimări avem 20 de locuinţe inundate, toate spaţiile comerciale din zona centrală a oraşului, sediul Primăriei fiind şi el inundat. De asemenea, la unul din blocurile ANL, subsolul a fost inundat, echipele Primăriei fiind la faţa locului cu o motopompă pentru a scoate apa”, a mai spus Mariana Mircea.
Având în vedere că nivelul apei a crescut foarte repede, multe dintre familiile evacuate nu au apucat să îşi salveze din bunuri. “Probabil că unii vor cere despăgubiri şi mi se pare normal. Noi, la Primărie, mai mult decât atât nu putem face. Poate că am fi găsit resursele necesare să-i despăgubim pe unii dintre ei, însă Guvernul ne-a impus să reducem cheltuielile bugetare şi să strângem banii, nu ştiu pentru ce. Poate cu acei bani reuşeam să îi ajutăm pe oameni. Din nefericire, Primăria nu poate veni în sprijinul sinistraţilor”, a explicat Mariana Mircea. Locuitorii din Cernavodă sunt şi ei nemulţumiţi de faptul că, în afară de Primărie şi echipele SC RAJA SA, implicate în toate operaţiunile legate de lupta cu apa, nimeni altcineva nu a venit să îi ajute.
(sursa articol: www.telegrafonline.ro)
Inundatie in Cernavoda! (click pe poze pentru a mari)
După ce că nivelul apei din Canalul Dunăre - Marea Neagră, până la ecluză, este cu aproape un metru mai sus faţă de centrul localităţii Cernavodă, oraşul de lângă Dunăre a fost lovit, vineri, de o ploaie puternică, fapt care a dus la inundarea lui. Primarul Mariana Mircea a spus că mai multe case şi clădiri din centru, între care şi cele în care îşi au sediile Primăria şi Poliţia Comunitară, au fost inundate.
Mariana Mircea a precizat că ploaia torenţială a afectat numai centrul, nu şi restul oraşului. Mai multe echipe de pompieri au intervit cu motopompe pentru evacuarea apei de pe străzi şi din imobilele inundate. Pe unele străzi, nivelul apei atingea şi un metru. În cursul zilei de vineri, zece persoane din locuinţele inundate au fost evacuate, mutându-se la rude până la retragerea apelor. Având în vedere situaţia din oraşul Cernavodă, SC RAJA SA Constanţa a mobilizat un număr impresionant de forţe umane şi logistice la faţa locului.
Drumuri judeţene cu restricţii
În urma ploilor abundente din ultima perioadă, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a deplasat numeroase echipe în vederea intervenţiei pentru îndepărtarea aluviunilor aduse de ploi pe mai multe tronsoane de drumuri judeţene.
„Avem echipe ale Regiei care intervin pe drumul judeţean DJ 391A, între localităţile Băneasa şi Oltina, DJ 391A, între localităţile Dobromir şi Lespezi, DJ 224, între localităţile Siliştea şi Tortomanu, DJ 222, între localităţile Cuza Vodă şi Mihail Kogălniceanu. Totodată, se intervine în continuare cu motopompe şi saci de nisip pe drumul judeţean 223, în localităţile Rasova şi Dunărea, pentru limitarea inundării drumului judeţean şi protejarea structurii de rezistenţă a lui”, a declarat directorul RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu. El a spus că face apel la conducătorii auto să circule cu atenţie sporită şi cu viteză redusă şi să respecte indicatoarele rutiere şi semnalele agenţilor de circulaţie şi lucrătorilor de la drumuri. Pentru informaţii suplimentare, conducătorii auto se pot adresa Dispeceratului RAJDP, la numărul de telefon 0241/693.523.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Sub ameninţarea Dunării
Fluviul Dunărea continuă să dea bătăi de cap locuitorilor şi autorităţilor judeţului Constanţa, deoarece Administraţia Natională Apele Române (ANAR) a anunţat că nivelul apei, care este în continuă creştere, ar putea crea probleme la diguri. Potrivit ANAR, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 13.000 de metri cubi/secundă, iar la Hârşova, Dunărea a crescut cu 12 cm, având în prezent 708 cm. Tot în judeţul Constanţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o echipă de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral s-a deplasat la Oltina pentru a ajuta la supraînălţarea digurilor.
În urma deciziei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, ABADL a creat o breşă în zona Oltina, pentru a permite o circulaţie mai bună a debitelor din zona Deltei Dunării. Situaţii deosebite în judeţ se înregistrează în localităţile Topalu şi Hârşova. La Topalu au fost inundate 17 gospodării, peste 500 de hectare de păşune, din care 40 de hectare erau păşune îmbunătăţită, iar la două case, apa a ajuns la temelie. Primarul comunei, Gheorghe Murat, a spus că nivelul Dunării a crescut cu aproape 10 centimetri. La Hârşova, motopompele RAJA, Primăriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ lucrează pentru a împiedica inundarea caselor oamenilor.
Autorităţile spun că Dunărea a distrus peste 1.500 de hectare de teren agricol. Primarul oraşului, Tudor Nădrag, a spus că, pentru a evita inundarea şi a altor zone, autorităţile au intervenit cu 1.000 de saci cu nisip pentru consolidarea digurilor. La rândul său, şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din Primăria Hârşova, Aurel Neculce, a declarat că digul ar putea face faţă creşterilor nivelului Dunării, însă gurile de canalizare care deversează apa pluvială în Dunăre s-au obturat, iar acum refulează pe străzile din oraş. Pentru evaluarea situaţiei hidrometeorologice de pe raza judeţului Constanţa şi luarea măsurilor care se impun pentru prevenirea şi diminuarea potenţialelor pagube, membrii grupului de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, primarii localităţilor riverane Dunării, precum şi reprezentanţii altor instituţii cu funcţii complexe de sprijin din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vizitează astăzi zonele de risc.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Autoutilitară răsturnată - 11 răniţi
Neatenţia unui şofer grăbit a făcut ca 11 persoane să ajungă, aseară, la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier petrecut în apropiere din Medgidia. Poliţiştii de la Rutieră spun că Ştefan Şerb, în vârstă de 66 de ani, se deplasa pe Drumul Judeţean 222, dinspre localitatea Peştera către Medgidia, la volanul unui autoturism marca Skoda, înmatriculat CT 25 SIS.
La un moment dat, spun oamenii legii, bărbatul a depăşit o autoutilitară marca Ford Transit, înmatriculată CC 2059 CB, condusă regulamentar de Amet Osman, în vârstă de 27 de ani, din Medgidia. În momentul în care a încercat să revină pe banda sa de mers, şoferul Skodei a acroşat din lateral Ford-ul. Instantaneu, şoferul autoutilitarei a scăpat de sub control maşina, care a ieşit în decor şi s-a răsturnat pe marginea şoselei. În urma coliziunii, şoferul şi alţi zece pasageri, printre care şi un copil în vârstă de doi ani, au fost răniţi.
O persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale Fordului, pentru eliberarea sa fiind necesară intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”. Opt victime au fost transportate la spitalul din Medgidia, cu leziuni uşoare, în vreme ce alte trei au fost aduse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La testarea celor doi conducători auto cu aparatul Drager, oamenii legii au stabilit că aceştia nu consumaseră alcool înainte de a pleca la drum. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Proxeneţii care traficau adolescente, arestaţi
INFORMAŢII CONTRADICTORII. Până aici, varianta Poliţiei. Ciudat este faptul că, într-un comunicat de presă remis, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, se precizează faptul că Mihai Munteanu şi Ionica Cojocaru au adus la întâlnirea cu ofiţerul sub acoperire o singură tânără, nu două. Am încercat să aflăm unde s-a „pierdut” una dintre adolescentele pe care suspecţii ar fi intenţionat să le vândă, dar oficialii Parchetului au ridicat din umeri, explicând că singura persoană care ne poate oferi informaţii suplimentare despre acest dosar ar fi procurorul de caz pe care, fatalitate, potrivit explicaţiilor primite, nu avem cum să-l contactăm pentru că este plecat din localitate. Cert este că, după flagrant, Mihai Munteanu şi Ionica Cojocaru au fost escortaţi de mascaţi la sediul IPJ Constanţa pentru audieri. Potrivit anchetatorilor, cei doi s-au declarat nevinovaţi. Judecătorii au decis, vineri seara, arestarea celor doi indivizi suspectaţi de proxenetism.
DISPĂRUTĂ. Adolescenta în vârstă de 15 ani a fost dusă, joi seară, în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă “Gheorghe Hagi”, din Constanţa, unde ar fi urmat să beneficieze de consiliere psihologică. “Peste noapte, minora a fugit din centru. În procesul verbal întocmit de poliţistul care a adus-o la noi scria că a fost găsită în staţiunea Mamaia, unde se afla cu intenţia de a practica prostituţia. Noi am anunţat Poliţia despre dispariţia fetei. Imediat după ce vom obţine mai multe informaţii, vom încerca să luăm legătura cu familia ei”, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. La ancheta în urma căreia cei doi au fost capturaţi au luat parte şi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
O viaţă pierdută, trei răniţi, şase maşini distruse la Valul lui Traian
VIAŢĂ CURMATĂ. În urma teribilului carambol, Gheorghe Văcaru, şoferul firmei “Titanii Security”, a suferit răni grave, medicii care au ajuns la locul accidentului nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa. Şoferul Hondei şi alţi doi pasageri, Radu Daniel Groza şi Maria Ionescu, au fost răniţi şi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pentru scoaterea cadavrului lui Gheorghe Văcaru dintre fiarele contorsionate ale Loganului a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”. În urma accidentului, traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate timp de mai bine de o oră. Poliţiştii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc această tragedie rutieră. Trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Văcaru a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei.
ŞOSELE NESIGURE. Statisticile pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române le-a dat publicităţii arată că, în medie, în fiecare zi, şase persoane mor în accidente petrecute pe şoselele din România. Un raport întocmit de reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) plasează ţara noastră pe ultimul loc în Europa la capitolul siguranţei rutiere. Datele furnizate arată că, în primele patru luni ale acestui an, 730 de persoane şi-au pierdut viaţa în aproape 3.000 de accidente, alţi 2.700 de oameni suferind răni grave.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Angajatele spitalului Cernavodă rămân după gratii
Trei foste angajate ale Spitalului Orăşenesc Cernavodă, arestate la începutul acestei luni pentru că au delapidat bugetul unităţii medicale, au cerut instanţei eliberarea provizorie sub control judiciar. Iulia Ionel, de 44 ani, economist, Maria Izabela Haslovschi, de 38 ani, şefă de personal, şi Nicoleta Dode, de 39 ani, contabilă, au susţinut că vor să fie cercetate în libertate pentru putea munci, iar cu banii câştigaţi să acopere prejudiciul de aproape 14 miliarde de lei vechi pe care au recunoscut că l-au creat spitalului din Cernavodă. Atât Judecătoria Medgidia, cât şi Tribunalul Constanţa au respins solicitările celor trei.
În acelaşi dosar este cercetat în stare de arest şi administratorul SC „Catering” SRL, Marian Dode, soţul Nicoletei Dode şi fratele comisarului Iulian Dode, şeful Biroului Poliţiei Mamaia. Reamintim că Iulia Ionel şi Nicoleta Dode sunt acuzate că, în perioada 2006-2010, au virat, în mod ilegal, din bugetul spitalului, în contul societăţii comerciale administrată de Marian Dode, aprox. 1.500.000 de lei, bani pe care firma i-a încasat pentru livrarea fictivă de alimente către spital. Iulia Ionel şi Maria Izabela Haslovschi şi-au însuşit din gestiune, în mod ilegal, aprox. 300.000 de lei, virându-şi lunar pe cardurile personale sume de bani din salariile angajaţilor.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Zone de îmbăiere bune şi foarte bune pe litoralul românesc
Litoralul românesc întruneşte condiţiile optime pentru ca turiştii să se simtă în siguranţă în ceea ce priveşte condiţiile de îmbăiere. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a efectuat mai multe analize privind calitatea apei, care arată că pe litoralul românesc zonele de îmbăiere sunt de calitate bună şi foarte bună.
Potrivit responsabilului de comunicare al ABADL, Cătălin Anton, la începutul acestei luni au fost prelevate probe de apă de pe sectoarele de plajă dintre Năvodari şi Vama Veche. “Conform raportului, calitate foarte bună a apelor se înregistrează pe sectoarele Mamaia II - Estival, Cordon Eforie II - Tabăra Luminiţa, Costinesti I - Pescărie, precum şi pe aproape toată suprafaţa de plajă cuprinsă între staţiunile Olimp şi Vama Veche”, a declarat Anton. De altfel, conform raportului Comisiei Europene privind calitatea apelor de îmbăiere, dat publicităţii săptămâna trecută, toate cele 49 de zone îmbăiere de pe litoralul românesc corespund standardelor europene obligatorii, constatându-se un progres faţă de anii 2007 şi 2008.
Reprezentanţii ABADL susţin că monitorizarea zonelor de îmbăiere va continua pe toată perioada sezonului estival. De asemenea ABADL a pus la dispoziţie numărul de telefon 0241.552080 begin_of_the_skype_highlighting 0241.552080 end_of_the_skype_highlighting şi adresa de email: dispecer@dadl.rowater.ro pentru orice sesizări şi reclamaţii cu privire la aspectul plajelor, a calităţii apei, dar şi la serviciile de pe plajă.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Primarul orasului Cernavoda Mariana Mircea premiat pentru introducerea taxei de poluare si risc
6 organizatii neguvernamentale de mediu Salvati Delta, Ecopolis, Alma Ro, Terra Mileniului III, WWF - World Wide Fund for Nature si Copacul de Hartie au organizat vineri 4 iunie, de Ziua Mediului, cea de a treia editie a Premiilor de Mediu. Este vorba de un eveniment in cadrul caruia sunt premiati cei care au contribuit la protejarea mediului, precum si cei ale caror initiative au dus la distrugerea lui. Pentru aceasta editie, unul dintre premiile pozitive i-a fost oferit dnei primar Mariana Mircea, pentru introducerea taxei de poluare si risc in orasul Cernavoda.
Primarul Mariana Mircea a initiat la sfarsitul anului 2008 un proiect de hotarare prin care introducea taxa de poluare si risc pentru agentii economici ce desfasoara activitati din domeniul nuclear. Proiectul s-a materializat intr-o hotarare de consiliu care din pacate a fost atacata in instanta de Prefectul Judetului Constanta si SNN – Societatea Nationala Nuclearelectrica operatorul centralei nucleare de la Cernavoda.
Primaria Cernavoda isi propune ca din taxa de poluare si risc sa realizeze proiecte pentru protejarea si dezvoltarea comunitatii locale : investitii in calitatea apei, marirea spatiilor verzi, centru de monitorizare a radiatiilor, echipamente de protectie, educatie si informare, masuri de protectie sociala.
Curtea de Apel Constanta a respins taxa de poluare si risc. Aceasta decizie nu este definitiva si irevocabila, Primaria Cernavoda va face recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie si va continua lupta pentru obtinerea taxei de poluare si risc, pentru comunitatea din Cernavoda.
(sursa: www.primaria-cernavoda.ro)
Memorandum pentru a doua centrală nucleară
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri lucrează împreună cu Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive la un Memorandum pentru proiectul celei de-a doua centrale nucleare pe care autorităţile vor să o construiască în România.
Reprezentanţi ai instituţiilor implicate în proiect spun că Memorandumul ar putea fi finalizat la toamnă. Potrivit acestora, documentul va specifica cine va reprezenta statul român în acest proiect, faptul că autorităţile încearcă să atragă investitori privaţi în acest proiect, precum şi detalii despre tipul de tehnologie pe care intenţionează să o achiziţioneze. Autorităţile intenţionează ca a doua centrală nucleară să fie funcţională în 2030. Aceasta ar putea avea o putere instalată de 1.000 MW. De asemenea, autorităţile spun că încă nu a fost ales un amplasament final pentru viitoarea centrală nucleară a ţării. Până în prezent, se vehicula că centrala nucleară ar putea fi construită în partea de nord-vest a ţării, pe râul Someş.
În prezent, singura centrală nucleară a ţării se află la Cernavodă şi este compusă din două reactoare cu o putere instalată de circa 700 MW fiecare. Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă reprezintă circa 18% din producţia de electricitate totală a României.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
►
2011
(47)
- ► 08/14 - 08/21 (1)
- ► 07/03 - 07/10 (1)
- ► 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 03/06 - 03/13 (1)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
- ► 01/16 - 01/23 (9)
- ► 01/09 - 01/16 (7)
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
▼
2010
(95)
- ▼ 12/12 - 12/19 (3)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ► 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
►
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ► 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)