Cms. şef Emilian Nicolae s-a întors la comanda Poliţiei Cernavodă, după ce magistraţii Curţii de Apel Constanţa au suspendat executarea ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care era demis din funcţie. Acesta rămâne la comanda unităţii până la încheierea procesului pe care l-a intentat MAI şi Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Conform deciziei IGPR, măsura disciplinară de schimbare din funcţie a cms. şef Emilian Nicolae are ca motivaţie managementul defectuos al şefului Poliţiei Cernavodă. Comisia IGPR respinsese contestaţia înaintată de comisarul şef Emilian Nicolae împotriva deciziei de destituire din funcţie dispusă de Consiliul de Disciplină al Poliţiei Române la începutul lunii mai.
(sursa: www.telegraonline.ro)
Cernavoda - Cms şef Emilian Nicolae revine la comanda Poliţiei Cernavodă
Cernavoda - Chinezii, cu ochii pe reactoarele 3 şi 4
FISIUNEA, ÎN CHINEZĂ. În timp ce multe ţări din Europa au început procedurile de închidere a centralelor nucleare şi nu ştiu cum să mai scape de ele după prăpădul de la Fukushima, la noi, pe plaiurile mioritice, lucrurile stau cu totul altfel, iar guvernanţii noştri umblă disperaţi după investitori pentru a construi cât mai multe centrale nucleare.
Un exemplu în acest sens este declaraţia directorului Societăţii Nuclearelectrica, care administrează Centrala Nucleară Electrică (CNE), Pompiliu Budulan, care a spus că o companie chineză este interesată să participe la investiţia de la Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. El a afirmat că săptămâna viitoare o delegaţie a companiei Guandong din China va sosi în România pentru a discuta cu părţile implicate în proiect.
FIRMELE FUG DE PROIECT. Incoerenţa statului în ceea ce priveşte proiectul Unităţilor 3 şi 4 a determinat cei mai importanţi investitori din domeniul energetic să se retragă din proiect. Pentru realizarea acestui proiect, estimat la patru miliarde de euro, a fost creată societatea Energonuclear al cărei acţionariat era format din: Nuclearelectrica SA 51%, RWE, GDF SUEZ, ENEL, CEZ, câte 9,15% iar ARCELOR MITTAL şi IBERDROLA câte 6,2%. Numai că, din proiect s-a retras CEZ, fiind urmată de RWE, GDF Suez şi Iberdrola.
În acest fel, Nuclearelectrica a fost nevoită să preia acţiunile companiilor care s-au retras, rămânând alături de Arcelor Mittal şi Enel, cu o participaţie de 84,65%. Însă, fiind o povară mult prea mare, tot încearcă să coopteze companii noi pentru a-şi reduce la 40% cota de participare la proiect
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda - Primăria va investi 10.000 de lei în Spital
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, i-a convocat, ieri, pe consilierii locali la o şedinţă ordinară, pentru a dezbate 20 de proiecte de hotărâre de interes pentru comunitatea locală. Printre proiectele de hotărâri supuse dezbaterii şi aprobării consilierilor locali se numără transformarea şi amenajarea unui teren din zona străzilor Mihai Eminescu şi Dunării într-un parc pentru locuitorii din zonă.
Potrivit primarului Mariana Mircea, terenul va fi eliberat de amenajările provizorii existente şi amenajat într-un loc cu leagăne şi tobogane pentru copii, spaţii verzi, bănci. Aprobarea contribuţiei cu suma de 10.000 de lei de la bugetul local la un proiect privind îmbunătăţirea serviciilor medicale în Spitalul din Cernavodă este un alt proiect de hotărâre care s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei. Alte proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi au vizat rectificarea listei de investiţii şi a bugetului local pe anul 2011 şi stabilirea criteriilor pentru repartizarea unor locuinţe sociale preluate de curând în administrarea Consiliul Local.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda - A tamponat BMW-ul furat
Zeci de poliţişti au intrat în alertă sâmbătă după-amiază, după ce un apel la 112 anunţa furtul unui autoturism. Păgubitul este un bărbat din localitatea Cernavodă, care a intrat în panică atunci când a observat că autoturismul său, marca BMW, pe care îl parcase pe strada Gării, din Cernavodă, dispăruse. Poliţiştii din Cernavodă au anunţat către toate posturile de poliţie furtul reclamat, iar oamenii legii au format mai multe filtre de poliţie, atât în localitatea Cernavodă, cât şi pe raza localităţilor apropiate.
Poliţiştii de la Rutieră căutau în trafic un BMW bleu-marin, cu numărul de înmatriculare P 5687 PH. După aproape trei ore de căutări, în jurul orei 17.00, autoturismul a fost depistat şi blocat în trafic pe bulevardul Mamaia, în zona Delfinariu, din Constanţa. Şoferul a fost identificat ca fiind Daniel Valentin Zaharia, de 29 de ani, din Feteşti. Potrivit anchetatorilor, după ce a ajuns în Constanţa, şoferul autoturismului a fost implicat într-o tamponare, iar în urma acesteia partea din faţă a autoturismului a fost avariată. Hoţul a fost escortat la Sediul Poliţiei Cernavodă pentru audieri. Pe numele lui Daniel Valentin Zaharia, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Tânărul este cercetat în stare de libertate.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda - Prostituata amendata
Anamaria Stoian, din Cernavodă, deferită justiţiei pentru prostituţie pe vremea când avea 17 ani, a fost amendată de Judecătoria Medgidia cu suma de 1.000 de lei. Decizia emisă la sfârşitul săptămânii trecute nu este definitivă. Precizăm că în acelaşi dosar este judecat şi Cristian Pană, de 22 ani, din Cernavodă, pentru proxenetism. În cazul lui, instanţa a amânat pronunţarea unei sentinţe pentru 21 iunie.
Potrivit rechizitoriului, tânărul este acuzat că, în perioada 2009-2010, a îndemnat-o pe Anamaria S., de 17 ani, se se prostitueze pe raza oraşului Cernavodă, ambii obţinând foloase materiale în urma acestei activităţi infracţionale. Verificările efectuate în acest dosar au arătat că adolescenta se prostitua atât la domiciliul clienţilor, cât şi într-un apartament închiriat de Pană, în Cernavodă. Oamenii legii spun că, pentru o partidă de sex, preţurile negociate de Pană erau cuprinse între 20 şi 50 de lei. Tânărul a fost prins după un an de filaj, timp în care poliţiştii au folosit 14 clienţi sub acoperire. Iniţial, Pană a fost arestat, dar ulterior a fost pus în libertate.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda- Jefuită în propria casă
O femeie din localitatea constănţeană Cernavodă a trăit clipe de groază, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost ameninţată şi jefuită. Femeia a povestit că doi bărbaţi au forţat uşa de acces, au intrat peste ea în casă şi au ameninţat-o să le dea toţi banii pe care îi are. De frică, femeia le-a dat cei 500 de lei pe care îi mai avea. După plecarea hoţilor, ea a sunat la 112 şi a anunţat autorităţile.
Un echipaj de poliţie a ajuns în scurt timp la imobilul în care a avut loc jaful. Femeia le-a spus poliţiştilor cum s-a întâmplat totul, dar şi semnalmentele hoţilor. În scurt timp, aceştia au fost prinşi într-un bar din localitate şi identificaţi ca fiind Nuţu Neagu, de 47 de ani, şi Romel Stoica, de 42 de ani, ambii din localitatea Cernavodă. Asupra lor, poliţiştii au găsit suma de 500 de lei pe care o furaseră cu puţin timp în urmă. Nuţu Neagu şi Romel Stoica au fost prezentaţi instanţei, iar magistraţii au emis pe numele lor mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
▼
2011
(47)
- ► 08/14 - 08/21 (1)
- ► 07/03 - 07/10 (1)
- ▼ 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 03/06 - 03/13 (1)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
- ► 01/16 - 01/23 (9)
- ► 01/09 - 01/16 (7)
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
►
2010
(95)
- ► 12/12 - 12/19 (3)
- ► 12/05 - 12/12 (1)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/31 - 11/07 (1)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/26 - 10/03 (2)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/22 - 08/29 (2)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/11 - 07/18 (2)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/27 - 07/04 (1)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ► 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
►
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ► 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)