Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursul declarat de Ovidiu Sandu, de 25 ani, din Cernavodă, împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a-l aresta pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc şi trafic de minori. Alături de el este anchetată, în libertate, concubina lui, Nicoleta Raluca Popescu.
Potrivit procurorilor DIICOT Constanţa, la începutul acestei luni, Sandu a închiriat un apartament în cartierul constănţean Tomis Nord, în care a sechestrat-o pe Loredana M., de 14 ani, în vederea exploatării ei sexuale. În plus, tânărul ar fi instigat-o pe concubina lui să-i vândă şapte comprimate de ecstasy unui individ pe nume „Iuda”, implicând-o totodată şi în traficul de minore.
Anchetatorii spun că, pe 9 aprilie, Sandu şi Nicoleta Raluca Popescu au fost prinşi de poliţişti, în localitatea Valu lui Traian, în maşina lui Sandu, în timp ce se duceau la Cernavodă cu intenţia de a vinde 20 de comprimate de Ecstasy unui investigator sub acoperire. Asupra tânărului au fost găsite 19 pastile de ecstasy şi 0,2 grame de canabis, iar concubina lui avea în geantă un fragment de ţigară ce conţinea tutun şi canabis.
Femeia a declarat că Sandu îi dăduse ţigareta ca să o păstreze pentru mai târziu. Imediat după ce a fost prins în flagrant, Ovidiu Sandu s-a oferit să colaboreze cu poliţiştii şi să îi denunţe pe complicii lui, în speranţa că nu va fi arestat. Cu toate că a mai „turnat” două persoane, tânărul s-a trezit, după 17 zile de la depistarea lui, respectiv pe 27 aprilie, că este reţinut şi arestat pentru 29 de zile. Procurorii DIICOT Constanţa au mai stabilit că, la începutul acestei luni, lui Ovidiu Sandu i-a fost plasată Loredana M., de 14 ani, care fusese racolată în martie de un amic de-al lui şi obligată să se prostitueze.
Adolescenta a fost dusă în apartamentul închiriat în Tomis Nord, unde a cunoscut-o pe concubina lui Sandu şi unde a fost forţată să se drogheze. Oamenii legii nu au putut dovedi acuzaţia de proxenetism întrucât Loredana M. a declarat că nu a fost exploatată sexual de Sandu, ci doar încuiată în aparatament şi obligată să consume droguri. Prezent în faţa instanţei de recurs, Ovidiu Sandu nu a vrut să declare nimic cu privire la acuzaţiile aduse, iar avocaţii au pledat pentru eliberarea acestuia din arest şi obligarea lui de a nu părăsi ţara.
Apărătorii au susţinut că tânărul a colaborat cu procurorii, iar cel pe care l-a denunţat şi a fost găsit cu 100 de comprimate de ecstasy în buzunar, este cercetat în libertate. Magistraţii au respins cererea şi au decis ca Ovidiu Sandu să fie anchetat, în continuare, cu cătuşe la mâini.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda- Arestat pentru trafic de droguri şi de minore
Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, reautorizate
Preşedintele Comisiei Naţionale privind Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Vajda Borbală, a înmânat, ieri, conducerii Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (SNN), autorizaţiile de funcţionare ale Unităţilor 1 şi 2 de la CNE Cernavodă pentru operare şi mentenanţă în următorii trei ani.
Autorizaţiile de funcţionare şi întreţinere pentru Unităţile 1 şi 2 sunt eliberate de către CNCAN, în conformitate cu strategia de autorizare stabilită în şedinţa CNE Cernavodă/CNCAN din 14 ianuarie 2010. Ceremonia a avut loc în prezenţa secretarului de stat Tudor Şerban din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu participarea reprezentanţilor SN Nuclearelectrica SA, CNCAN şi ai Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive.
Autorizaţiile sunt emise în baza unei documentaţii de securitate nucleară întocmită pentru fiecare unitate în parte. În cadrul acestor documentaţii au fost analizate modificările de proiect realizate în centrală pe perioada de valabilitate a autorizaţiei precedente, stadiul de realizare a programelor pe centrală, evenimente semnificative în exploatare. „Gradul înalt de îndeplinire a acestor cerinţe de securitate nucleară, atestă performanţa centralei nucleare de la Cernavodă şi conformitatea cu standardele naţionale şi internaţionale cu privire la protecţia personalului de operare, a populaţiei şi a mediului înconjurător”, a declarat directorul CNE, Ionel Bucur.
Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a intrat în exploatare comercială la data de 2 decembrie 1996 şi a înregistrat rezultate deosebite pe toată durata de funcţionare din punct de vedere al respectării cerinţelor de securitate nucleară şi al performanţei, înregistrând un factor de capacitate mediu de aprox. 90%, în timp ce Unitatea 2, care funcţionează de pe 5 octombrie 2007, a avut în fiecare an un factor de capacitate mediu de peste 90%.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Primarul Mariana Mircea, în vizită la ministrul Sănătăţii
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a participat, ieri, la Bucureşti, la o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la care au participat toţi primarii sau reprezentanţii acestora din oraşele care au spitale sau centre de sănătate.
Întâlnirea s-a organizat la initiativa Asociaţiei Oraşelor din România, instituţie conştientă de necesitatea reformei în administraţia publică locală, prin descentralizarea managementului pe principiul subsidiarităţii, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din oraşe.
Mariana Mircea a spus că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, în vederea descentralizării, şi despre proiectul privind menţinerea şi transferul spitalelor. „Fiind preocupaţi de dificultăţile care vor apărea prin preluarea managementului spitalelor, primarii oraşelor prezenţi la întâlnire au ridicat o serie de probleme. Ei susţin că autoritatea locală investeşte în modernizarea unităţilor sanitare, dar deciziile sunt în continuare luate de Ministerul Sănătăţii şi nu de autorităţile locale”, a spus Mariana Mircea, care a adăugat că, în ultima perioadă, spitalele orăşeneşti au fost lăsate deoparte şi s-a investit doar în modernizarea spitalelor judeţene.
Primarul Mariana Mircea a suţinut că trebuie să existe un cadru legal care ar trebui să arate mai clar limitele în care să se conducă o unitate sanitară. De asemenea, ea a mai susţinut că trebuie să se stabilească clar care sunt responsabilităţile primarului, Consiliului Local, Consiliului de Administraţie, managerului spitalului.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Copii din Cernavoda medaliati la diverse competitii sportive
Copiii si tinerii Clubului sportiv Axiopolis au participat in ultima perioada la mai multe competitii sportive din judet si din tara in urma carora au obtinut premii si calificari importante, ceea ce a facut ca numele orasului Cernavoda sa se faca cunoscut.
Copiii de la atletism au participat la Campionatului national de atletism copii I si II care s-a desfasurat la Bucuresti unde au participat 585 de sportivi din intreaga tara. Silviu Sebastian Stan elev in clasa a VII-a in Cernavoda a obtinut locul I si titlul de campion national la proba de saritura in lungime si locul II la proba de alergare viteza 200 m. La aceeasi competitie, echipa de atletism a clubului formata din Cosmin Constantin, Alexandru Hristu, Ioan Soitarau si Ion Craciun au obtinut locul V la proba de stafeta 4x1 tur.
Aceeasi copii au participat si la campionatul judetean –Cupa iepurasului care s-a desfasurat la Constanta. Din Cernavoda au participat 13 copii care au obtinut mai multe premii:
- Silviu Sebastian Stan a obtinut locul I la saritura in lungime, Craciun Ion a obtinut locul II la proba de alergare viteza 60 m si alergare rezistenta 600 m, Soitarau Ioan a obtinut locul I la saritura in lungime, Tanase Daniel a obtinut locul II la proba de alergare viteza 50 m si rezistenta 500 m, Nechifor Remus a obtinut locul III la alergare viteza 50 de m.
Echipa de handbal junioare a Clubului sportiv Axiopolis a participat recent la turneul zonal de la Braila si a obtinut locul II si s-a calificat la turneul de semifinale. Felicitari castigatorilor si tuturor jucatorilor dar si antrenorilor Gabriela Raducanu si Daniel Baietu si le dorim succes si pe viitor.
(sursa: www.primaria-cernavoda.ro)
„Măscăriciul” cehovian, din nou, la Constanţa
Apreciaţii actori Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs sunt aşteptaţi, în această seară, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a spune povestea unui „Măscărici”.
Cu ajutorul geniului cehovian, regizorul Horaţiu Mălăele pune sub lumina reflectoarelor viaţa unui bătrân actor, jertfită pe altarul muzei Thalia. Alături de bătrânul actor Vasili Vasilici Svetlovidov (Horaţiu Mălăele) se află, ca o slugă credincioasă, sufleurul teatrului, Nikita Ivanici (Nicolae Urs).
„Măscăriciul” lui Anton Pavlovici Cehov nu îl poate lăsa indiferent pe cel care vine în sala de teatru. Complexitatea trăirilor, trecerea cu dezinvoltură de la o stare la alta, stârnesc emoţii publicului şi fac din „Măscăriciul” cehovian un spectacol de suflet, care se cere revăzut. Piesa - un cântec de lebedă al actorului Vasili Vasilici Svetlovidov care şi-a închinat viaţa teatrului, timp de patru decenii - este şi o invitaţie adresată publicului, de a empatiza cu trăirile actorului.
Decorul piesei este realizat de Nina Brumuşilă, iar costumele sunt create de Adriana Popa. Dramatizarea şi adaptarea scenică au fost realizate de Niculae Urs şi Horaţiu Mălăele. De altfel, interpretul lui Nikita Ivanici are un adevărat cult pentru piesele şi mai ales pentru proza scurtă a marelui Cehov. În această variantă, spectacolul a avut premiera la Teatrul Bulandra, pe 27 februarie 2005.
Pentru a veni în sprijinul celor cu venituri mici, dar care doresc să îi (re)vadă pe cei doi actori într-un regal actoricesc, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa, Gheorghe Ungureanu, vine cu o ofertă specială: doi pe un bilet. Beneficiarii acestei oferte sunt: elevii, studenţii, pensionarii şi pentru că se apropie 1 Mai, din lista „privilegiaţilor” nu puteau să lipsească şomerii. Preţul biletelor este de 40 şi 50 lei.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
►
2011
(47)
- ► 08/14 - 08/21 (1)
- ► 07/03 - 07/10 (1)
- ► 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 03/06 - 03/13 (1)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
- ► 01/16 - 01/23 (9)
- ► 01/09 - 01/16 (7)
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
▼
2010
(95)
- ► 12/12 - 12/19 (3)
- ► 12/05 - 12/12 (1)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/31 - 11/07 (1)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/26 - 10/03 (2)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/22 - 08/29 (2)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/11 - 07/18 (2)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/27 - 07/04 (1)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ▼ 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
►
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ► 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)