1.000 de cernăvodeni fără apă din cauza datoriilor
În aceste condiţii, RAJA a luat decizia de a începe debranşarea celor aflaţi în afara legii, care au acumulat datorii mari. Nouă blocuri din cartierul Columbia au fost debranşate, ieri, de la reţeaua publică de apă de o echipă a RAJA, însoţită de jandarmi şi de agenţii unei firme de pază. “Această acţiune de debranşare are două cauze. Una financiară, datoriile mari, de peste 78.000 de lei, pe care societatea nu le mai poate ignora, şi una juridică reprezentată de refuzul locatarilor de a forma asociaţii sau de a desemna un reprezentant de branşament cu care să semnăm un contract legal pentru serviciile pe care le oferim. Doar aşa, după ce se încheie acorduri pentru blocurile respective, putem să semnăm şi convenţiile de facturare individuală pentru toţi proprietarii de apartamente, conform normelor în vigoare. De la 1 august 2010 ducem o campanie susţinută de convingere a locatarilor să intre în legalitate, dar fără niciun efect”, a declarat şeful Centrului Zonal Vest al RAJA, Adrian Vonica.
ÎNCĂ 3.000 DE DEBRANŞAŢI. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte 109 blocuri din Cernavodă, care sunt vizate, la rândul lor, pentru a fi debranşate de la reţeaua de apă a oraşului, a precizat Adrian Vonica. El a adăugat că, în Cernavodă, gradul de neîncasare la timp a sumelor facturate pentru apă este de peste 90%. “Noi am dovedit înţelegere şi chiar am precizat că vom remunera reprezentanţii de branşament, care trebuie doar să vină cu consumul celor din imobilele pe care le reprezintă şi să ducă înapoi facturile pe care le are de achitat fiecare. De asemenea, suntem dispuşi să eşalonăm datoriile în mai multe rate. Dar, în Cernavodă, neplata apei este un sport popular. Deci, nu ne vom opri aici, cele nouă blocuri fiind doar începutul. În total sunt în Cernavodă 118 blocuri, cu aproximativ 4.000 de locatari, care trebuie să intre în legalitate şi să aibă apa plătită la zi”, a spus Vonica.
INVESTIŢII DE ŞAPTE MILIOANE DE EURO. 2011 este anul în care Cernavodă va beneficia de investiţii în reţeaua de apă de şapte milioane de euro, cu această ocazie fiind vizate şi branşamentele blocurilor, care trebuie mutate în stradă, pentru a respecta normele legale. “Nu ne permitem ca o investiţie majoră, care vizează, printre altele, o aducţiune de apă de la Medgidia, cu o lungime de 20 de kilometri, să fie periclitată de datorii mai vechi de un an de zile”, a precizat Vonica.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Închiderea podului de la ecluză, mai mulţi bani pentru bugetul local
Mariana Mircea spune că această taxă de tramă stradală se aplică tuturor maşinilor de mare tonaj care traversează oraşul, iar cuantumurile valorice nu au fost modificate. „Dacă până în prezent oraşul Cernavodă era tranzitat de maşinile care prestau servicii pentru instituţiile şi agenţii economici din oraş, acum, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste canalul navigabil, oraşul Cernavodă este tranzitat de mai multe maşini care se află în drum spre Constanţa sau spre Bucureşti.
În hotărârea Consiliului Local de săptămâna trecută a fost aprobat accesul oricăror vehicule cu masa până la 3,5 tone care tranzitează şi asigură aprovizionarea oraşului Cernavodă fără achitarea taxei”, a spus Mariana Mircea. Ea a adăugat că pentru vehiculele (maşini de mare tonaj) care au greutatea cuprinsă între 3,5 şi 8,5 tone se acceptă accesul în oraş numai în cazurile în care acestea aprovizionează oraşul şi cu condiţia achitării taxei de tramă stradală. Pentru vehiculele de mare tonaj care au masa mai mare de 8,5 tone se acceptă tranzitarea oraşului numai în cazuri excepţionale şi pentru care trebuie solicitat aviz cu 36 de ore înainte şi achitarea taxei de tramă stradală. „Cererea pentru solicitarea avizului se face la Centrul de Informare Cetăţeni, iar taxa se achită la Serviciul de impozite şi taxe locale”, a mai spus Mariana Mircea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cartierul Columbia din Cernavodă va rămâne fără apă
Traficul greu prin Cernavodă, taxat de Consiliul Local
Consilierii locali din Cernavodă, convocaţi de primarul oraşului, Mariana Mircea, s-au întâlnit într-o şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi s-au aflat 11 proiecte, dintre care au fost aprobate doar nouă, restul fiind amânate pentru o şedinţă ulterioară.
Una dintre hotărârile importante luate de consilieri a cuprins sistematizarea traficului rutier pe raza oraşului Cernavodă, având în vedere lucrările de reabilitare a podului de peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, de la ecluză. Potrivit primarului, din cauza acestor lucrări, în perioada 10 ianuarie 2011 - 21 decembrie 2011 traficul rutier este restricţionat. Consilierii au aprobat accesul vehiculelor cu masa până la 3,5 tone prin localitate, care vin de pe podul Sfânta Maria şi care tranzitează şi asigură aprovizionarea oraşului.
Ei au mai aprobat ca traficul uşor să fie deviat pe următorul traseu: Intersecţie DN 22C - strada Constanţei (DJ 223C) - strada G (podul Sf. Maria) - strada N. Titulescu - strada Medgidiei - DJ223C. Pentru vehiculele care au greutatea cuprinsă între 3,5 tone şi 8,5 tone se acceptă accesul în oraş numai în cazurile în care acestea aprovizionează localitatea Cernavodă şi cu condiţia achitării taxei de tramă stradală, se mai arată în hotărârea de Consiliu Local. Această taxă este stabilită prin Hotărâre a Consiliului Local şi este în valoare de de 30 de lei/zi; 300 de lei/lună şi 700 de lei/an. Pentru vehiculele care au masa mai mare de 8,5 tone se acceptă tranzitarea oraşului numai în cazuri excepţionale, pentru care se solicită aviz cu 36 de ore înainte şi se achită taxa de tramă stradală care are următoarele cuantumuri: 60 de lei/zi; 600 de lei/lună; 1.400 de lei/an.
Vehiculele de transport persoane cu masa mai mare de 3,5 tone vor putea tranzita oraşul plătind o taxă de tramă stradală anuală, cu condiţia efectuării de staţii şi în oraşul Cernavodă.
O altă hotărâre luată în şedinţa de marţi a cuprins nivelul impozitului pe mijloacele de transport conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Astfel, de la 1 ianuarie a fost majorată valoarea impozitelor pentru autovehiculele cu masă totală mai mare de 12 tone. În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobată şi componenţa Comisiei locale de ordine publică, la nivelul oraşului Cernavodă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 privind Legea Poliţiei locale. Potrivit art. 28 din legea menţionată, comisia locală este constituită din primar, şeful structurii teritoriale a Poliţiei Române, şeful Poliţiei locale, secretarul unităţii administrativ - teritoriale şi trei consilieri locali. Printre atribuţiile Comisiei locale se numără elaborarea planului de ordine şi siguranţă publică al oraşului, asigurarea cooperării dintre instituţiile şi serviciile publice cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, analizarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în oraş.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Confesiunea lui Gheorghe Deli-Iorga: „Mâna nu mi se mai oprea”
TELEFONUL CARE I-A SCHIMBAT VIAŢA. Amănunte şocante în dosarul dublului asasinat de la Cernavodă! Pe baza declaraţiilor date de Gheorghe Deli-Iorga, anchetatorii au reuşit să refacă în amănunt traseul principalului suspect al dublului asasinat petrecut pe data de 3 ianuarie pe strada Călăraşi. Povestea de coşmar a început în jurul orelor 08.00, atunci când Gheorghe Deli-Iorga a ajuns la locul de muncă. La puţin timp după ce tânărul şi-a început programul, spun oamenii legii, acesta a primit telefonul blestemat care avea să-i schimbe pentru totdeauna viaţa. “L-a sunat prietenul lui cel mai bun, Bogdan Mitu, care se afla într-o stare de spirit foarte ciudată. Acesta i-a vorbit despre problemele de sănătate grave pe care le avea şi i s-a plâns că soţia lui, Gabriela, nu-l mai înţelege şi că se ceartă tot mai des cu ea. Bogdan Mitu a încheiat dialogul pe un ton ultimativ, spunându-i că pentru el viaţa nu mai are nicio importanţă. Imediat după ce a rostit acele cuvinte, i-a închis. Gheorghe Deli-Iorga a încercat să-şi sune de câteva ori amicul pentru a afla unde este, dar acesta nu i-a mai răspuns… Îngrijorat, suspectul a plecat de la locul de muncă”, a declarat procurorul de caz. Gheorghe Deli-Iorga le-a spus anchetatorilor că mai întâi a mers acasă. Tulburat de ultimele cuvinte ale prietenului său, acesta a golit o sticlă întreagă de coniac. Apoi s-a îmbrăcat şi a plecat spre domiciliul soţilor Petre şi Elena Garoafă.
FILMUL CRIMELOR. Gheorghe Deli-Iorga a declarat la audieri că a stat de vorbă cu soţii Garoafă timp de aproape o oră, în încercarea de a-i convinge pe aceştia să discute cu Gabriela despre problemele pe care le avea în căsnicie. Era convins că intervenţia părinţilor ar putea să schimbe comportamentul tinerei faţă de Bogdan. La un moment dat, Petre Garoafă l-a rugat pe tânăr să-l ajute să care ceva la subsolul locuinţei. Gheorghe Deli-Iorga le-a spus oamenilor legii că a continuat să-i povestească tatălui Gabrielei despre problemele conjugale ale fiicei sale, fără să-şi dea seama că bătrânul începe să-şi piardă răbdarea. “Suspectul a declarat că, pe parcursul dialogului, Petre Garoafă s-a enervat şi a început să îl înjure şi că bărbatul a apucat un cuţit cu care l-a ameninţat. Suspectul susţine că l-a dezarmat pe Petre Garoafă şi apoi l-a înjunghiat. Zgomotele au fost auzite de Elena Garoafă”, a precizat procurorul de caz. Femeia a pus şi ea mâna pe un cuţit în încercarea de a se apăra de agresorul care urcase şi care, plin de sânge, se îndrepta spre ea. Nu a avut nicio şansă în faţa atacatorului. Anchetatorii spun că Gheorghe Deli-Iorga i-a smuls arma din mână şi a lovit-o de mai multe ori. Cu ultimele puteri, femeia s-a îndreptat spre o uşă, într-o încercare disperată de a scăpa din mâinile agresorului, dar acesta a ajuns-o din urmă, a tras-o înapoi şi i-a aplicat loviturile fatale. “Mâna nu mi se mai oprea…”, le-a spus Gheorghe Deli-Iorga procurorilor în timpul audierilor. Totul se întâmpla în jurul orelor 11.30.
S-A ASCUNS ÎN CASĂ. Imediat după ce a realizat ce făcuse, spun oamenii legii, Gheorghe Deli-Iorga a fugit acasă. După aproape o oră şi jumătate, tânărul s-a speriat şi s-a hotărât să se întoarcă în casa soţilor Garoafă, pentru a-şi acoperi urmele. El le-a spus anchetatorilor că mai întâi a înfăşurat cadavrul lui Petre Garoafă într-un covor şi l-a ascuns sub patul de la subsol, după care a înghesuit cadavrul Elenei Garoafă în şifonier, blocând uşile cu un fotoliu. Principalul suspect le-a mai spus anchetatorilor că a şters cu nişte cârpe bălţile de sânge de pe podelele imobilului şi că a aşternut pe jos mai multe pleduri curate. Acesta a luat apoi de pe jos cele două cuţite şi s-a îndreptat spre ieşire. “În momentul în care a realizat, însă, că strada este plină de oameni care l-ar putea observa părăsind casa celor două victime, acesta s-a răzgândit şi s-a ascuns în subsolul locuinţei”, a declarat procurorul de caz. Între timp, poliţiştii din Cernavodă aflaseră că Bogdan Mitu şi-a înecat soţia în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar oamenii încercau să dea de urma părinţilor tinerei, pentru a le da teribila veste. Rând pe rând, în gospodăria soţilor Garoafă au intrat vecinii, poliţiştii din Cernavodă şi mai mulţi asistenţi sociali care îi căutau pe soţii Garoafă. Pare incredibil faptul că, în tot acest timp, Gheorghe Deli-Iorga se afla în casă, aşteptând un moment prielnic pentru a fugi. După câteva ore petrecute în locuinţa soţilor Garoafă, Gheorghe Deli-Iorga a reuşit să iasă fără a fi văzut…
ARMA CRIMEI. Oamenii legii spun că Gheorghe Deli-Iorga a fost inclus în cercul de suspecţi după ce actul său de identitate a fost descoperit în poşeta Gabrielei Mitu. După câteva ore de audieri, acesta declara că este autorul dublului asasinat. Între timp, tânărul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav. Anchetatorii au reuşit să găsească marţi, la groapa de gunoi din Cernavodă, un cuţit despre care cred că a fost folosit de Gheorghe Deli-Iorga pentru uciderea Elenei Garoafă. “Prelevarea probelor de pe armă se va face foarte greu, în condiţiile în care aceasta a stat în aer liber atâta timp. Vom vedea ce se va putea face. I-am arătat cuţitul lui Gheorghe Deli-Iorga, iar acesta a spus că seamănă cu cel pe care l-a folosit-o pentru a o ucide pe Elena Garoafă”, a declarat procurorul de caz. Anchetatorii continuă căutările, în speranţa că vor reuşi să găsească şi a doua armă.
BOGDAN MITU, ÎNCĂ DE NEGĂSIT. Autorităţile au continuat ieri să caute trupul neînsufleţit al lui Bogdan Mitu, în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, însă fără niciun rezultat. Trei scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au luat parte la operaţiune, dar, din cauza temperaturii foarte scăzute, aceştia au fost nevoiţi să renunţe la căutări mai devreme decât se estimase iniţial. “Este frig, iar echipamentul a început să îngheţe. De asemenea, vizibilitatea este redusă, vorbim aici despre 25 – 30 de centimetri”, a declarat maiorul Adrian Hornea, din cadrul ISU “Dobrogea”. Bogda Mitu este în continuare dat dispărut.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
▼
2011
(47)
- ► 07/03 - 07/10 (1)
- ► 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 03/06 - 03/13 (1)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
- ► 01/16 - 01/23 (9)
- ► 01/09 - 01/16 (7)
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
►
2010
(95)
- ► 12/12 - 12/19 (3)
- ► 12/05 - 12/12 (1)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/31 - 11/07 (1)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/26 - 10/03 (2)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/22 - 08/29 (2)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/11 - 07/18 (2)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/27 - 07/04 (1)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ► 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
►
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ► 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)

