PROPRIETAR ACUZAT DE FURT. Şeful Poliţiei de Frontieră Cernavodă, comisarul Ionuţ Voinescu, împreună cu un fost subaltern, sunt implicaţi într-un nou scandal cu motorină. Descoperirea a fost făcută de poliţiştii constănţeni după ce administratorul firmei Vimalex Const SRL din Hârşova a alertat autorităţile că, într-o baracă pe care o are la marginea oraşului, a găsit câteva zeci de butoaie încărcate cu motorină.

Reprezentanţii firmei spun că în baza unei înştiinţări primite din partea Primăriei Hârşova, au termen limită sfârşitul acestei luni ca să demoleze toate construcţiile de pe suprafaţa de teren închiriată, terenul cu pricina fiind inclus în proiectul de construire a unei fabrici. Activitatea echipelor de muncitori trimise, ieri dimineaţă, să dărâme barăcile de pe teren a fost oprită de poliţiştii din Hârşova. „Ne-au oprit munca şi au spus că Ionuţ Voinescu, poliţistul de frontieră, a depus plângere pentru furt împotriva noastră şi asta cu toate că noi avem documente care arată negru pe alb că suntem proprietari. Poliţiştii ne-au spus că Voinescu le-a arătat un document prin care eu i-aş fi vândut baraca. După ce, în aprilie, am oprit activitatea firmei, m-am înţeles cu Voinescu să o folosescă dacă are nevoie. Când am venit azi să demolăm, Voinescu a zis că are acte pe ea şi că nu mi-o mai dă. Actul este însă un fals grosolan. Ionuţ Voinescu a mai făcut plângere împotriva noastră tot pentru furt şi în urmă cu câteva săptămâni când am venit să luăm o canapea şi să o ducem acasă“, a declarat Monica Alexandra Vâlcu, administratorul firmei Vimalex Const SRL.

COMISAR AFACERIST. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că actul de mână prin care administratorul Vimalex Const SRL a cedat baraca de pe teren a fost încheiat cu agentul de poliţie Dorian Orez, din cadrul Poliţiei de Frontieră Hârşova. În faţa anchetatorilor, Orez a mărturisit că a cumpărat baraca la indicaţiile fostului său şef, respectiv Ionuţ Voinescu. „Eu am încheiat în prima fază actul de vânzare - cumpărare cu doamna Vâlcu.

Ulterior, Voinescu trebuia să mergă la notar şi să încheie actul între el şi proprietară. Actele văd că nu s-au mai făcut şi eu acum sunt chemat de poliţie, că eu sunt proprietar. Voinescu a depozitat aici motorină pentru că soacra lui are o firmă de construcţii alături. Mi-au spus că este motorină pentru utilaje. Eu nu ştiu de unde o au“, a declarat agentul Dorian Orez. Acesta susţine că banii cu care îi plăteşte pe paznici îi primeşte tot de la Voinescu.

Anchetatorii au stabilit că administratorul firmei Apolodor, aflată în apropierea barăcii, este Georgeta Ene, cu domiciliu stabil în Prahova, soacra şefului Poliţiei de Frontieră Cernavodă. În urma inventarului întocmit de anchetatori, a reieşit că Voinescu a depozitat în baracă peste cinci tone de motorină, respectiv 19 butoaie a câte 225 de litri fiecare şi un rezervor cu capacitatea de o tonă. Având în vedere că există suspiciuni că motorina provine din acte de contrabandă, cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În cursul zilei de azi, anchetatorii vor lua probe de motorină pentru a stabili provenienţa acesteia.

TRAFIC CU MOTORINĂ. Ionuţ Voinescu nu va fi la prima întâlnire cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Pe vremea când era şeful sectorului Poliţie de Frontieră Hârşova, împreună cu fostul său adjunct, Tiberiu Varga, a fost implicat într-un dosar de contrabanda cu motorină. În acelaşi dosar au mai fost cercetaţi Victor Toma, Marian Silian, Marin Dănuţ Bourceanu, Petru Olteanu, Rosi Ahip şi Ionel Ţăranu. Faţă de cei doi poliţişti de frontieră procurorii au reţinut comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului şi apartenenţă la un grup de criminalitate organizată. Cercetările în acest dosar au fost demarate în urma cercetărilor făcute de Poliţia Transporturi Navale Hârşova, în intervalul octombrie-noiembrie 2007, ce au vizat furturi de produse petroliere de pe o barjă.
(sursa: www.telegrafonline.ro)