Recursul presupusului criminal de la Cernavodă, respins ca tardiv
După o oră şi jumătate, cererea de recuzare a fost respinsă şi s-a reluat judecarea recursului. Procurorul de şedinţă a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, motivând că Deli-Iorga a fost arestat pe 6 ianuarie şi termenul legal pentru contestarea deciziei de încarcerare este de 24 de ore. „Suspectul a formulat recurs abia pe 12 ianuarie, cu toate că i s-a adus la cunoştinţă faptul că are dreptul să conteste hotărârea de arestare preventivă numai în 24 de ore”, a susţinut procurorul. În replică, avocatul Aurica Nasta Grigorescu a spus că Deli-Iorga nu a ştiut că poate formula recurs. „Clientului meu nu i s-a spus ce trebuie să facă, cei de la arest nu l-au întrebat dacă este mulţumit de decizia de arestare preventivă şi el nu a ştiut care este procedura. Abia pe 12 ianuarie, când am luat legătura cu el, mi-a spus că vrea să facă recurs”, a pledat avocatul Grigorescu. Pentru a verifica acest aspect, instanţa a suspendat şedinţa pentru a doua oară. La ora 14.15, completul de judecată s-a întors în sală şi şedinţa s-a reluat pentru a treia oară.
Avocatul a continuat să susţină că Deli-Iorga a lăsat să se înţeleagă faptul că ar vrea să declare recurs, dar că cei de la arest nu i-au pus la dispoziţie mijloacele pentru a face acest lucru. „Luarea măsurii arestării preventive împotriva lui Giani Deli-Iorga nu se justifică. Nu există probe şi indicii care să arate că el este autorul dublului asasinat, ci numai concluziile preliminare ale autopsiei celor două persoane pe Deli-Iorga le cunoştea. În plus, anchetatorii se bazează pe dovezile găsite în maşina lui Bogdan Mitu. Părerea mea este că Mitu a lăsat tendenţios cartea de identitate a lui Giani Deli-Iorga în maşină şi două cuţite în portbagaj, care nu au fost examinate încă”, a afirmat avocatul. El a adăugat că Giani Deli-Iorga ar putea fi acuzat cel mult de favorizarea infractorului pentru că îl acoperă pe Bogdan Mitu. „A existat o înţelegere prealabilă între Deli-Iorga şi Mitu pentru a-i da celui din urmă posibilitatea să dispară. De altfel, Bogdan Mitu asta a şi urmărit de la început, să inducă în eroare poliţiştii şi procurorii, să îi ducă pe o pistă greşită... Dovadă că el este încă dispărut şi Deli-Iorga în arest”, şi-a încheiat avocatul pledoaria în care a cerut punerea în libertate a lui Giani Deli-Iorga. În schimb, procurorul a susţinut vinovăţia suspectului, care a şi recunoscut comiterea infracţiunilor şi le-a arătat poliţiştilor unde a aruncat hainele pline de sânge, cuţitele şi un telefon mobil.
ŞI-A CONTRAZIS AVOCATUL. În totală neconcordanţă cu pledoaria avocatului angajat să îl apere, Giani Deli-Iorga a spus că el este autorul celor două crime, că regretă ce a făcut şi că „dacă sunt pus în libertate, cred că nu aş reprezenta pericol public”. După o jumătate de oră de deliberări, instanţa Curţii de Apel Constanţa a respins recursul pe motiv că a fost formulat tardiv, după termenul legal de 24 de ore de la pronunţarea sentinţei instanţei de fond.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda: Lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, spune că pentru a pune la punct toată infrastructura oraşului, apă şi canalizare, Primăria ar avea nevoie de sute de milioane de euro, dacă nu miliarde. Şi, pentru că este aproape imposibil să se găsească o sumă atât de mare pentru a acoperi toate cheltuielie privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, singura soluţie la îndemâna autorităţilor locale este ca lucrările să fie executate pe „bucăţi”.
Pentru a stabili o ordine a lucrărilor, Primăria a întocmit o strategie de dezvoltare a oraşului, care se întinde până în 2014. Potrivit proiectului, principalul obiectiv este întreţinerea şi modernizarea infrastructurii tehnico - edilitare, lucrări care se desfăşoară cu fonduri nerambursabile prin Compania Naţională de Investiţii. Mariana Mircea a spus că unul dintre proiectele care se derulează în această perioadă este reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă în oraş, a sistemului de canalizare, staţiilor de tratare a apei potabile şi a staţiilor de epurare a apelor uzate.
Cea mai importantă lucrare va fi înlocuirea reţelei de canalizare pluvială şi menajeră din centrul oraşului, de pe strada Dacia, cu o nouă reţea. „Avem o mare problemă de mulţi ani în centrul oraşului, care se inundă în urma oricărei ploi mai puternice. Zeci de comercianţi, care îşi au magazinele în zonă, dar şi cetăţeni care locuiesc pe strada Dacia, au ajuns la capătul răbdării. În fiecare an, pagubele sunt foarte mari din cauza inundaţiilor, asta pentru că reţeaua de canalizare pluvială nu face faţă debitului mare de apă. De aceea, am reuşit obţinerea unei finanţări, prin care vom mări capacitatea conductelor de preluare a apei, astfel încât centrul oraşului să nu mai fie inundat”, a spus Mariana Mircea.
Ea a adăugat că tot la capitolul lucrări care vor fi executate se înscriu şi introducerea de reţele de canalizare în cartierele Dealul Sofia şi ID Chirescu, unde au fost construite locuinţe noi. „Pe zi ce trece, în Cernavodă apar locuinţe noi, lucru care duce la extinderea oraşului. De aceea, este nevoie de infrastructură nouă. Până în prezent a fost executată reţeaua de canalizare pluvială în aceste cartiere”, a spus primarul oraşului, care a adăugat că urmează reabilitarea conductei de aducţiune apă potabilă care traversează podul Sf. Maria şi reabilitarea a patru staţii de pompare ape uzate. Mariana Mircea a mai spus că investiţia pentru toate aceste lucrări se ridică la aprox. 3,5 milioane de euro şi este 78% suportată de către Compania Naţională de Investiţii, iar restul, de la bugetul local.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Hot de animale din Cernavoda a incercat sa mituiasca un politist
Bărbatul prins în flagrant pe 20 noiembrie 2010 în timp ce încerca să mituiască un poliţist pentru a scăpa de un dosar penal a apărut, vineri, pentru prima oară în faţa instanţei. Cristian Căliman, din Medgidia, este judecat pentru dare de mită şi furt calificat, infracţiuni pe care le-a recunoscut în totalitate.
Avocatul lui a cerut aplicarea dispoziţiilor legii micii reforme pentru ca acuzatul să beneficieze de reducerea pedepsei cu o treime. Procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea lui Căliman la o pedeaspă privativă de libertate, în vreme ce avocatul a cerut o pedeapsă cu suspendare. Apărătorul a promis, în numele clientului său, că acesta nu va mai încălca niciodată legea şi că se va ocupa de creşterea animalelor, ca şi până acum. Instanţa a rămas în pronunţare. Potrivit rechizitoriului, Căliman a furat opt vaci din gospodăria unui localnic din Cernavodă. Proprietarul animalelor a reclamat furtul la poliţie, iar cazul i-a fost repartizat agentului Gigi Iscru, de la Poliţia din Cernavodă. Omul legii a pornit în căutarea animalelor şi, luându-se după urmele lăsate de turma de vite, a ajuns până la marginea oraşului Medgidia, unde, într-o grădină din apropierea silozului ce aparţine lui Cristian Căliman, a dat peste vacile furate.
Poliţistul i-a surprins pe Căliman şi pe alţi doi indivizi în timp ce sacrificau a doua vită din cele opt furate din Cernavodă. Cei trei indivizi au fost duşi la sediul Poliţiei din Medgidia pentru audieri. Primul care a dat declaraţii a fost Căliman, care, profitând de un moment în care a rămas singur în birou cu agentul Iscru, i-a propus acestuia o sumă de bani pentru a-l scăpa de acuzaţii. În timp ce poliţistul le lua declaraţii celorlalţi doi indivizi prinşi cu Căliman, acesta din urmă s-a dus acasă şi a adus banii pe care intenţiona să-i dea omului legii. Căliman nu ştia însă că agentul Iscru a anunţat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Constanţa. În momentul în care hoţul de animale a revenit în biroul poliţistului şi i-a oferit 1.600 de lei, au apărut procurorul şi ofiţerii anticorupţie.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Hoţi prinşi în flagrant delict in Cernavoda
Doi tineri au ajuns în arestul poliţiei după ce au fost prinşi de locatarii unui bloc în timp ce încercau să spargă mai multe boxe. Poliţiştii din Cernavodă spun că, joi, în jurul orei 12.00, au fost sesizaţi de mai multe persoane că Marius Neagu, de 22 de ani, şi Ilie G., de 17 ani, ambii din Cernavodă, au fost prinşi la subsolul unui bloc din localitate în timp ce furau divese bunuri.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că cei doi, prin forţarea lacătului de la uşa de acces, au pătruns într-o boxă de unde au sustras mai multe bunuri, în valoare de 500 lei. Poliţiştii le-au întocmit celor doi suspecţi dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Bechtel vrea să construiască reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
Lambada, motiv de sinucidere la Cernavodă
Un bărbat care locuieşte în Cernavodă a încercat, ieri după-amiază, să îşi pună capăt zilelor, aruncându-se de pe podul Sfânta Maria. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea spun că, în jurul orei 13.00, au fost sunaţi chiar de sinucigaş, care le-a spus că se va arunca în gol.
Pentru a îl convinge să renunţe la acest gest extrem, în ajutorul bărbatului au fost trimise mai multe echipe din cadrul Poliţiei Cernavodă, Staţia de Pompieri Cernavodă – Oraş şi o ambulanţă. Din primele cercetări efectuate, oamenii legii au stabilit că sinucigaşul este Makonssa Benoit Ţuţuianu, în vârstă de 33 de ani, din comuna Ciochina, judeţul Ialomiţa. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că vrea să se arunce în apa Canalului Dunăre - Marea Neagră pentru că Lambada, iubita lui, l-a părăsit.
După câteva zeci de minute de negocieri, oamenii legii au reuşit să îl convingă pe tânăr să renunţe la acest gest sinucigaş. Makonssa Benoit Ţuţuianu a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie de la Palazu Mare şi, cel mai probabil, el va fi amendat de poliţişti pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
1.000 de cernăvodeni fără apă din cauza datoriilor
În aceste condiţii, RAJA a luat decizia de a începe debranşarea celor aflaţi în afara legii, care au acumulat datorii mari. Nouă blocuri din cartierul Columbia au fost debranşate, ieri, de la reţeaua publică de apă de o echipă a RAJA, însoţită de jandarmi şi de agenţii unei firme de pază. “Această acţiune de debranşare are două cauze. Una financiară, datoriile mari, de peste 78.000 de lei, pe care societatea nu le mai poate ignora, şi una juridică reprezentată de refuzul locatarilor de a forma asociaţii sau de a desemna un reprezentant de branşament cu care să semnăm un contract legal pentru serviciile pe care le oferim. Doar aşa, după ce se încheie acorduri pentru blocurile respective, putem să semnăm şi convenţiile de facturare individuală pentru toţi proprietarii de apartamente, conform normelor în vigoare. De la 1 august 2010 ducem o campanie susţinută de convingere a locatarilor să intre în legalitate, dar fără niciun efect”, a declarat şeful Centrului Zonal Vest al RAJA, Adrian Vonica.
ÎNCĂ 3.000 DE DEBRANŞAŢI. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte 109 blocuri din Cernavodă, care sunt vizate, la rândul lor, pentru a fi debranşate de la reţeaua de apă a oraşului, a precizat Adrian Vonica. El a adăugat că, în Cernavodă, gradul de neîncasare la timp a sumelor facturate pentru apă este de peste 90%. “Noi am dovedit înţelegere şi chiar am precizat că vom remunera reprezentanţii de branşament, care trebuie doar să vină cu consumul celor din imobilele pe care le reprezintă şi să ducă înapoi facturile pe care le are de achitat fiecare. De asemenea, suntem dispuşi să eşalonăm datoriile în mai multe rate. Dar, în Cernavodă, neplata apei este un sport popular. Deci, nu ne vom opri aici, cele nouă blocuri fiind doar începutul. În total sunt în Cernavodă 118 blocuri, cu aproximativ 4.000 de locatari, care trebuie să intre în legalitate şi să aibă apa plătită la zi”, a spus Vonica.
INVESTIŢII DE ŞAPTE MILIOANE DE EURO. 2011 este anul în care Cernavodă va beneficia de investiţii în reţeaua de apă de şapte milioane de euro, cu această ocazie fiind vizate şi branşamentele blocurilor, care trebuie mutate în stradă, pentru a respecta normele legale. “Nu ne permitem ca o investiţie majoră, care vizează, printre altele, o aducţiune de apă de la Medgidia, cu o lungime de 20 de kilometri, să fie periclitată de datorii mai vechi de un an de zile”, a precizat Vonica.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Închiderea podului de la ecluză, mai mulţi bani pentru bugetul local
Mariana Mircea spune că această taxă de tramă stradală se aplică tuturor maşinilor de mare tonaj care traversează oraşul, iar cuantumurile valorice nu au fost modificate. „Dacă până în prezent oraşul Cernavodă era tranzitat de maşinile care prestau servicii pentru instituţiile şi agenţii economici din oraş, acum, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste canalul navigabil, oraşul Cernavodă este tranzitat de mai multe maşini care se află în drum spre Constanţa sau spre Bucureşti.
În hotărârea Consiliului Local de săptămâna trecută a fost aprobat accesul oricăror vehicule cu masa până la 3,5 tone care tranzitează şi asigură aprovizionarea oraşului Cernavodă fără achitarea taxei”, a spus Mariana Mircea. Ea a adăugat că pentru vehiculele (maşini de mare tonaj) care au greutatea cuprinsă între 3,5 şi 8,5 tone se acceptă accesul în oraş numai în cazurile în care acestea aprovizionează oraşul şi cu condiţia achitării taxei de tramă stradală. Pentru vehiculele de mare tonaj care au masa mai mare de 8,5 tone se acceptă tranzitarea oraşului numai în cazuri excepţionale şi pentru care trebuie solicitat aviz cu 36 de ore înainte şi achitarea taxei de tramă stradală. „Cererea pentru solicitarea avizului se face la Centrul de Informare Cetăţeni, iar taxa se achită la Serviciul de impozite şi taxe locale”, a mai spus Mariana Mircea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cartierul Columbia din Cernavodă va rămâne fără apă

Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
▼
2011
(47)
- ► 08/14 - 08/21 (1)
- ► 07/03 - 07/10 (1)
- ► 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 03/06 - 03/13 (1)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
-
▼
01/16 - 01/23
(9)
- Recursul presupusului criminal de la Cernavodă, re...
- Cernavoda: Lucrări de protecţie împotriva inundaţi...
- Hot de animale din Cernavoda a incercat sa mituias...
- Hoţi prinşi în flagrant delict in Cernavoda
- Bechtel vrea să construiască reactoarele 3 şi 4 de...
- Lambada, motiv de sinucidere la Cernavodă
- 1.000 de cernăvodeni fără apă din cauza datoriilor
- Închiderea podului de la ecluză, mai mulţi bani pe...
- Cartierul Columbia din Cernavodă va rămâne fără apă
- ► 01/09 - 01/16 (7)
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
►
2010
(95)
- ► 12/12 - 12/19 (3)
- ► 12/05 - 12/12 (1)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/31 - 11/07 (1)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/26 - 10/03 (2)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/22 - 08/29 (2)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/11 - 07/18 (2)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/27 - 07/04 (1)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ► 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
►
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ► 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)