În anul universitar 2008 - 2009, la nivel naţional, 40.000 de studenţi ai facultăţilor de stat, cu aproximativ 5.000 mai mulţi decît anul trecut, nu vor avea locuri în cămine. Reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti din România sînt de părere că acest lucru va duce la înrăutăţirea stării învăţămîntului şi la corupţie. „Criza locurilor în cămine şi bursele mici sînt cauzele principale ale stării proaste ale educaţiei universitare.

Problemele încep din anul I cînd, la majoritatea universităţilor, studenţii nu primesc cămin. Se văd nevoiţi să se angajeze şi şcoala cade, astfel, pe locul doi. Studenţii învaţă cînd apucă, nu mai iau note mari, ceea ce face să nu aibă locuri în cămine şi intră, forţaţi de neglijenţa autorităţilor, într-un cerc vicios”, a declarat preşedintele Uniunii Studenţilor din România (USR), George Păduraru. Potrivit acestuia, criza de locuri în cămine va duce la corupţie, atît în rîndul universitarilor, care reţin aşa-numitele locuri de protocol, în rîndul administratorilor de cămin, care păstrează camere fără a le raporta la redistribuiri, cît şi în cel al studenţilor, care fie plătesc sume importante pentru sta la cămin, fie îşi vînd locurile.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului consideră că de problema locurilor în cămine trebuie să se ocupe rectoratele universităţilor, pentru că sistemul de învăţămînt universitar este unul descentralizat. În ceea ce priveşte situaţia la Constanţa, potrivit reprezentanţilor universităţilor de stat din municipiu, studenţii din alte judeţe nu au de ce să-şi facă griji. „La nivelul Universităţii Maritime Constanţa (UMC) a fost făcută o precazare, adică s-a luat în considerare numărul de cereri depuse şi numărul de locuri din cămine (aproximativ 500) şi nu s-au înregistrat probleme.

Toţi studenţii care au depus cereri au un loc asigurat în cămin”, a declarat secretarul ştiinţific al Senatului UMC, Violeta Ciucur. Probleme de cazare nu sînt nici la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. „Pe 27 septembrie va avea loc şedinţa comună de repartizare a locurilor din cămine, cînd vom şti cu exactitate cîte cereri au fost depuse de studenţi în acest sens. Capacitatea căminelor universităţii este de aproximativ 1.700 de locuri, prin urmare, pot spune de pe acum că toţi studenţii care au depus cereri vor primi loc”, a afirmat rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină.

(sursa:www.telegrafonline.ro)