Potrivit unor surse guvernamentale, acordul pentru înfiinţarea companiei care va construi Reactoarele nucleare 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice (CNE) va fi semnat joi de „Nuclearelectrica” şi cei şase investitori selectaţi de autorităţi pentru a participa la proiect: Enel, Electrabel, CEZ, Iberdrola, RWE, ArcelorMittal România. Construcţia celor două Reactoare ale CNE Cernavodă, operată de „Nuclearelectrica”, va fi derulată în două etape.
În prima fază, va fi înfiinţată o companie mixtă între Nuclearelectrica şi Enel (Italia), Electrabel (GDF Suez), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania) şi ArcelorMittal România. Apoi, după un an şi jumătate şi după elaborarea unui studiu de fezabilitate, se va cunoaşte exact valoarea investiţiei. Iniţial, proiectul era estimat la 2,2 miliarde euro, dar valoarea luată în calcul de autorităţi aproape s-a dublat, la patru miliarde euro. Vicepreşedintele GDF Suez pe probleme nucleare, Paul Rorive, a declarat, ieri, pentru Reuters, că prima etapă a unui acord al investitorilor va fi semnată pe 20 noiembrie, reprezentînd primul pas pentru finalizarea dezvoltării proiectului.
Potrivit lui Rorive, printre lucrurile care trebuie realizate se află selectarea unui furnizor, obţinerea avizului Comisiei Europene şi încheierea unei înţelegeri între investitori cu privire la diferitele aspecte ale proiectului. Reactoarele nucleare de la Cernavodă ar urma să fie puse în funcţiune în 2014 - 2015, iar construcţia lor este estimată să înceapă în 2010 - 2011. Statul român, care iniţial negociase o participaţie de 20% în proiect, a decis în luna iunie a acestui an ca „Nuclearelectrica” să deţină 51%, motiv pentru care negocierile cu cei şase investitori au stagnat timp de cîteva luni.
(sursa: "www.telegrafonline.ro)
Acord pentru înfiinţarea companiei care va construi Reactoarele 3 şi 4 ale CNE
In atentia cetatenilor din Cernavoda care locuiesc la blocuri
Primaria Cernavoda si Uniunea Asociatiilor de Proprietari, va invita miercuri, 19.11.2008, ora 18:00 la Casa de Cultura, la o intalnire cu tema “Constituirea Asociatiilor de Proprietari” in orasul Cernavoda.
Cu aceasta ocazie se vor prezenta avantajele proprietarilor si a membrilor asociatiei de proprietari, relatia dintre asociatiile de proprietari si autoritatea locala, necesitatea si importanta organizarii tuturor condominiilor in asociatii, conform legii
(sursa: Primaria Cernavoda)
Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
►
2011
(47)
- ► 08/14 - 08/21 (1)
- ► 07/03 - 07/10 (1)
- ► 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 03/06 - 03/13 (1)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
- ► 01/16 - 01/23 (9)
- ► 01/09 - 01/16 (7)
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
►
2010
(95)
- ► 12/12 - 12/19 (3)
- ► 12/05 - 12/12 (1)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/31 - 11/07 (1)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/26 - 10/03 (2)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/22 - 08/29 (2)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/11 - 07/18 (2)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/27 - 07/04 (1)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ► 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
▼
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ▼ 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)