Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a declarat că o delegaţie a Comisiei Europene (CE) va sosi, în decembrie, în România, pentru a se informa în legătură cu Reactoarele 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă, pe care România urmează să le construiască la Cernavodă în următorii ani.

„Delegaţia vrea să vadă la faţa locului anvelopele deja existente la centrala de la Cernavodă. Totodată, membrii delegaţiei se vor informa şi în legătură cu situaţia actuală a Unităţilor 1 şi 2 a singurei centrale nucleare din România”, a spus Şerban. El a adăugat că zilele acestea se află la Luxemburg o delegaţie formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Nuclearelectrica, Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive, dar şi ai EnergoNuclear şi ai celor şase investitori străini care vor dezvolta Reactoarele 3 şi 4 la Cernavodă, cu scopul de a prezenta Comisiei Europene stadiul proiectului Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice.

(sursa:www.telegrafonline.ro)