FISIUNEA, ÎN CHINEZĂ. În timp ce multe ţări din Europa au început procedurile de închidere a centralelor nucleare şi nu ştiu cum să mai scape de ele după prăpădul de la Fukushima, la noi, pe plaiurile mioritice, lucrurile stau cu totul altfel, iar guvernanţii noştri umblă disperaţi după investitori pentru a construi cât mai multe centrale nucleare.
Un exemplu în acest sens este declaraţia directorului Societăţii Nuclearelectrica, care administrează Centrala Nucleară Electrică (CNE), Pompiliu Budulan, care a spus că o companie chineză este interesată să participe la investiţia de la Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. El a afirmat că săptămâna viitoare o delegaţie a companiei Guandong din China va sosi în România pentru a discuta cu părţile implicate în proiect.
FIRMELE FUG DE PROIECT. Incoerenţa statului în ceea ce priveşte proiectul Unităţilor 3 şi 4 a determinat cei mai importanţi investitori din domeniul energetic să se retragă din proiect. Pentru realizarea acestui proiect, estimat la patru miliarde de euro, a fost creată societatea Energonuclear al cărei acţionariat era format din: Nuclearelectrica SA 51%, RWE, GDF SUEZ, ENEL, CEZ, câte 9,15% iar ARCELOR MITTAL şi IBERDROLA câte 6,2%. Numai că, din proiect s-a retras CEZ, fiind urmată de RWE, GDF Suez şi Iberdrola.
În acest fel, Nuclearelectrica a fost nevoită să preia acţiunile companiilor care s-au retras, rămânând alături de Arcelor Mittal şi Enel, cu o participaţie de 84,65%. Însă, fiind o povară mult prea mare, tot încearcă să coopteze companii noi pentru a-şi reduce la 40% cota de participare la proiect
(sursa: www.telegrafonline.ro)
Cernavoda - Chinezii, cu ochii pe reactoarele 3 şi 4
Cauta in blogul e-Cernavoda
Archives
-
▼
2011
(47)
- ▼ 06/26 - 07/03 (6)
- ► 05/08 - 05/15 (4)
- ► 04/03 - 04/10 (2)
- ► 02/20 - 02/27 (5)
- ► 02/13 - 02/20 (5)
-
►
01/16 - 01/23
(9)
- Recursul presupusului criminal de la Cernavodă, re...
- Cernavoda: Lucrări de protecţie împotriva inundaţi...
- Hot de animale din Cernavoda a incercat sa mituias...
- Hoţi prinşi în flagrant delict in Cernavoda
- Bechtel vrea să construiască reactoarele 3 şi 4 de...
- Lambada, motiv de sinucidere la Cernavodă
- 1.000 de cernăvodeni fără apă din cauza datoriilor...
- Închiderea podului de la ecluză, mai mulţi bani pe...
- Cartierul Columbia din Cernavodă va rămâne fără ap...
-
►
01/09 - 01/16
(7)
- Traficul greu prin Cernavodă, taxat de Consiliul L...
- Confesiunea lui Gheorghe Deli-Iorga: „Mâna nu mi s...
- Lucrările la Podul de la ecluza Cernavodă au demar...
- Tatăl lui Deli-Iorga: “Am bănuiala că acoperă pe c...
- Cernavodă - Premii pentru elevi şi sportivi
- Podul de la Cernavodă, închis circulaţiei!
- Tragedia de la Cernavodă ar putea deveni subiect d...
- ► 01/02 - 01/09 (6)
-
►
2010
(95)
- ► 12/12 - 12/19 (3)
- ► 12/05 - 12/12 (1)
- ► 11/07 - 11/14 (4)
- ► 10/31 - 11/07 (1)
- ► 10/10 - 10/17 (3)
- ► 09/26 - 10/03 (2)
- ► 09/19 - 09/26 (2)
- ► 08/29 - 09/05 (3)
- ► 08/22 - 08/29 (2)
- ► 08/08 - 08/15 (3)
- ► 08/01 - 08/08 (4)
- ► 07/11 - 07/18 (2)
- ► 07/04 - 07/11 (3)
- ► 06/27 - 07/04 (1)
- ► 06/20 - 06/27 (3)
- ► 06/13 - 06/20 (6)
- ► 06/06 - 06/13 (7)
- ► 05/30 - 06/06 (8)
- ► 05/23 - 05/30 (5)
- ► 05/16 - 05/23 (1)
- ► 05/02 - 05/09 (4)
- ► 04/25 - 05/02 (5)
- ► 04/18 - 04/25 (4)
- ► 04/11 - 04/18 (4)
- ► 04/04 - 04/11 (4)
- ► 03/21 - 03/28 (8)
- ► 03/14 - 03/21 (2)
-
►
2009
(38)
- ► 11/29 - 12/06 (1)
- ► 11/08 - 11/15 (1)
- ► 11/01 - 11/08 (3)
- ► 10/25 - 11/01 (4)
- ► 10/18 - 10/25 (1)
- ► 10/11 - 10/18 (3)
- ► 10/04 - 10/11 (2)
- ► 08/16 - 08/23 (2)
- ► 08/09 - 08/16 (3)
- ► 08/02 - 08/09 (1)
- ► 07/12 - 07/19 (1)
- ► 07/05 - 07/12 (1)
- ► 06/28 - 07/05 (2)
- ► 06/21 - 06/28 (1)
- ► 05/03 - 05/10 (2)
- ► 04/26 - 05/03 (3)
- ► 04/19 - 04/26 (2)
- ► 04/12 - 04/19 (2)
- ► 03/01 - 03/08 (2)
- ► 01/18 - 01/25 (1)
-
►
2008
(131)
- ► 12/28 - 01/04 (1)
- ► 12/07 - 12/14 (1)
- ► 11/30 - 12/07 (8)
- ► 11/16 - 11/23 (2)
- ► 11/02 - 11/09 (2)
- ► 10/26 - 11/02 (2)
- ► 10/19 - 10/26 (6)
- ► 10/12 - 10/19 (1)
- ► 09/28 - 10/05 (6)
- ► 09/21 - 09/28 (5)
- ► 09/14 - 09/21 (1)
- ► 09/07 - 09/14 (6)
- ► 08/31 - 09/07 (2)
- ► 08/17 - 08/24 (4)
- ► 08/10 - 08/17 (1)
- ► 08/03 - 08/10 (3)
- ► 07/27 - 08/03 (6)
- ► 07/20 - 07/27 (9)
- ► 07/13 - 07/20 (12)
- ► 07/06 - 07/13 (17)
- ► 06/29 - 07/06 (9)
- ► 06/22 - 06/29 (3)
- ► 06/15 - 06/22 (3)
- ► 06/08 - 06/15 (2)
- ► 06/01 - 06/08 (3)
- ► 05/25 - 06/01 (1)
- ► 05/18 - 05/25 (1)
- ► 05/11 - 05/18 (1)
- ► 05/04 - 05/11 (4)
- ► 04/27 - 05/04 (1)
- ► 04/20 - 04/27 (5)
- ► 04/13 - 04/20 (2)
- ► 04/06 - 04/13 (1)
0 Comments Received
Trimiteţi un comentariu