Comunitatea de romi din colonia Columbia - zona Prund, din Cernavodă, va beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului de Intervenţii Prioritare prin intermediului Fondului Român de Dezvoltare Socială.

În cadrul Programului de Intervenţii Prioritare (PIP), Primăria Cernavodă, în parteneriat cu Grupul de initiaţivă şi organizaţia neguvernamentală SIDO, a obţinut fonduri de la Guvernul României prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din comunitatea de romi din Columbia - Zona Prund. Mai exact, proiectul cuprinde reabilitarea reţelei canalizare şi înfiinţarea unui punct medical comunitar în colonia Columbia - zona Prund.

Pentru realizarea proiectului au fost obţinuţi 107.440 de euro, iar contribuţia comunităţii locale din Cernavodă este de 6,81% din valoarea proiectului. Finanţarea, acordată sub formă de garanţie, va fi administrată de Primărie, în calitate de Agent de Gestiune a proiectului. Deciziile importante privind proiectul se vor lua în cadrul Grupului de Coordonare a Proiectului, format din reprezentanţi ai Primăriei şi partenerilor. Grupul de coordonare a proiectului a fost instruit în diverse aspecte ale managementului de proiect, în proceduri de achiziţii şi de contabilitate, el fiind responsabil de supervizarea execuţiei lucrărilor şi de organizarea contribuţiei membrilor comunităţii.

Prin intermediul Grupului de Coordonare a Proiectului, comunitatea va fi informată periodic şi va fi implicată în monitorizarea participativă a rezultatelor. Pe parcursul realizării proiectului, FRDS va asigura sprijin tehnic şi monitorizare pentru buna desfăşurare a activităţilor, urmărind cheltuirea fondurilor alocate. Se estimează că rezultatele proiectului vor beneficia 393 de locuitori ai comunităţii de romi.
(sursa:www.telegrafonline.ro)