Campania de săpături sistematice din acest an, de la situl arhelogic Capidava, a fost un succes. Specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), cercetătorul ştiinţific Zaharia Covacef şi arheologul Tiberiu Potârniche au continuat săpăturile întreprinse, în ultimii ani, la edificiul din sectorul estic al cetăţii. Referitor la această construcţie de epocă romană-bizantină, arheologii consideră că a suferit o distrugere masivă spre sfârşitul secolului al VI-lea, cel mai probabil un incendiu, avansând şi o nouă ipoteză: o distrugere de factură naturală, cum ar fi un cutremur. Anul acesta, lucrările au vizat încăperea C16 a Marelui Edificiu, cercetătorii epuizând săpăturile la nivelul de distrugere prin incendiu al cetăţii. Deşi timpul dedicat săpăturilor a fost scurt, surprizele nu s-au lăsat aşteptate, arheologii identificând, într-un nivel distrus în incendiu, nişte ziduri perpendiculare pe încăperea C16, care în campaniile viitoare vor oferi noi informaţii referitoare la fazele de construcţie ale edificiului şi, implicit, la istoria sa.

La fel ca şi anul trecut, specialiştii MINAC au scos din camera C16 un bogat material ceramic, mai fărâmiţat decât atunci, dar care poate fi reîntregit folosind fragmentele descoperite în campania din 2009. Printre numeroasele piese ceramice şi de sticlărie se remarcă un opaiţ, aproape întreg, ce are reprezentat pe disc o scenă care pare să fie inspirată din războiul troian: Ahile, într-un car de luptă tras de doi cai, târăşte corpul neînsufleţit al lui Hector.

După activitatea de cercetare de pe şantier, care s-a desfăşurat în perioada 6-20 septembrie, pentru specialiştii MINAC urmează o nouă etapă: munca de birou şi interpretarea datelor obţinute.

Capidava este una dintre cetăţile ridicate în timpul împăratului Traian, în cadrul sistemului de fortificare a limesului, pe linia Dunării (secolul II). Cetatea a fost construită de detaşamentele din legiunea a V-a Macedonica şi a XI-a Claudia. După distrugerea din secolul al VI-lea, cauzată de atacurile slavilor, avarilor şi kutrigurilor, centrul militar de la Capidava s-a redus la un sfert din vechea cetate. Capidava reintră în atenţia Imperiului bizantin târziu în secolul al IX-lea, când este instalată o unitate de stratiotai (ţărani grăniceri), a căror existenţă este atestată până în secolul al XI-lea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)