MAI MULTE IPOTEZE. Soţii Gabriela, de 21 de ani, şi Bogdan Mitu, de 30 de ani, din Cernavodă, s-au sinucis, ieri după-amiază, aruncându-se în Canalul Dunăre-Marea Neagră în zona podului de la Cernavodă. Poliţiştii de la Transporturi Navale (TN) Cernavodă au fost sesizaţi, în jurul orei 14.40, de un bărbat care a relatat că un autoturism marca Opel a oprit pe pod şi un bărbat cu o femeie au coborât pe malul Canalului şi s-au aruncat în apă. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a face lumină în acest caz deoarece, la prima vedere, cei doi soţi nu aveau niciun motiv să se sinucidă. Poliţiştii au mai multe ipoteze cu privire la modul în care s-au petrecut lucrurile. Singurul martor al incidentului este fratele Gabrielei Mitu, în vârstă de 14 ani, care se afla în maşină în momentul în care sora şi cumnatul lui s-au aruncat în apă. Adolescentul le-a povestit anchetatorilor că se întorceau acasă, la Cernavodă, de la Feteşti, unde petrecuseră sărbătorile. Pe drum, soţii Mitu s-ar fi certat îngrozitor. Conform declaraţiei copilului, în clipa în care au ajuns în zona podului de la Cernavodă, Bogdan Mitu ar fi oprit maşina pe malul stâng al Canalului, ar fi coborât şi ar fi tras-o cu forţa afară din autoturism pe soţia sa, care s-ar fi opus şi ar fi ţipat. Băiatul le-a spus poliţiştilor că a văzut cum bărbatul şi-a ţinut soţia cu capul în apa îngheţată timp de câteva minute, iar când a văzut că aceasta nu mai mişcă, a luat-o în braţe şi s-a aruncat cu ea în Canal. Alte persoane care ar fi trecut prin zonă în momentul incidentului le-au spus poliţiştilor că cei doi soţi s-au aruncat amândoi de pe pod, ţinându-se de mână. Conform rudelor, bărbatul avea o boală incurabilă şi acesta ar fi fost motivul pentru care nu mai voia să trăiască, iar soţia lui le-ar fi spus că nu va putea trăi fără el. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca cei doi să-şi fi luat viaţa din cauza datoriilor pe care nu le puteau plăti întrucât niciunul nu avea serviciu. Deocamdată, singurul martor al sinuciderii este adolescentul de 14 ani, iar declaraţiile lui nu pot fi luate în totalitate în considerare având în vedere că este în stare de şoc. Soţii Mitu nu au lăsat niciun bilet de adio.

FEMEIA A FOST GĂSITĂ. La scurt timp de la apelul primit prin numărul unic 112, o ambulanţă, poliţiştii de la TN Cernavodă şi o echipă de scafandri au ajuns la locul tragediei. Trupul Gabrielei Mitu a fost găsit la 50 de metri de mal, plutind pe apă, şi a fost adus pe uscat de scafandri. „Trupul neînsufleţit al femeii a apărut imediat la suprafaţă întrucât a fost îmbrăcată cu o geacă de fâş, care a ridicat-o din apa adâncă. Bărbatul era îmbrăcat numai cu un pulover şi de aceea nu a fost descoperit încă!”, a declarat comandantul Serviciului Regional al Poliţiei Transporturi Constanţa, cms. şef Cornel Tănase. În vreme ce cadavrul Gabrielei Mitu a fost transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei, scafandrii vor relua astăzi căutările pentru a găsi trupul bărbatului. Poliţiştii de la TN Cernavodă continuă cercetările pentru a stabili dacă a fost vorba despre o crimă urmată de sinucidere sau despre o dublă sinucidere.
(sursa: www.telegrafonline.ro)