Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa organizează, pe 24 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Manifestarea se va desfăşura atît la Palatul Copiilor din municipiul Constanţa, cît şi la Casa de Cultură “I.N. Roman” din Medgidia şi Casa de Cultură din Mangalia. Potrivit AJOFM Constanţa, pînă la această dată au fost contactaţi 110 agenţi economici din municipiul Constanţa, din care si-au anunţat participarea 25 de angajatori, cu 548 de slujbe.

Patronii s-au arătat interesaţi să angajeze ajutori de ospătari - 91 de locuri, bucătari - 31, electricieni reparaţii - 28, ospătar - 89 sau vînzător - 50 de locuri. În acelaşi timp, la Medgidia au fost contactaţi 67 de agenţi economici, din care şi-au anunţat participarea 15 patroni care pun la bătaie 204 locuri de muncă. Totodată, la Mangalia, 22 de agenţi economici vor aduce la Bursă 661 de locuri de muncă.

(sursa:www.telegrafonline.ro)