INFORMAŢII ŞOCANTE. Cele două cuţite pe care Gheorghe Deli-Iorga spune că le-a folosit pentru a-i ucide pe Petre şi Elena Garoafă, părinţii Gabrielei Mitu, nu au fost găsite până în prezent de oamenii legii. Anchetatorii cred că armele, pe care principalul suspect al masacrului de pe strada Călăraşi le-a aruncat într-o ghenă de gunoi din Cernavodă, au ajuns în mâinile unor oameni ai străzii. Gheorghe Deli-Iorga urmează să fie supus unei expertize psihiatrice, pe baza căreia specialiştii vor stabili dacă tânărul avea sau nu discernământ în momentul comiterii crimelor. Între timp, noi informaţii ies la iveală în dosar. Fratele vitreg al Gabrielei Mitu, Gheorghe Alexandru Vasilniuc, de 14 ani, le-a povestit anchetatorilor că Gheorghe Deli - Iorga a petrecut noaptea de Revelion în casa soţilor Garoafă. Peste doar câteva zile avea loc măcelul…

A VRUT SĂ MEARGĂ LA ÎNMORMÂNTARE. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGSPC) Constanţa spun că băiatul, sub ochii căruia Gabriela Mitu a fost înecată de soţul ei în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, va fi supus unor examinări amănunţite. “Băiatul va fi dus la un neuropsihiatru din Constanţa. Specialistul va stabili dacă suferă de o depresie şi, în cazul în care acest lucru se va impune, îi va prescrie şi un tratament. Copilul nu are coşmaruri, deşi este marcat de moartea Gabrielei. A insistat să meargă la înmormântarea Gabrielei şi a soţilor Garoafă, iar pe drumul de întoarcere a fost foarte tăcut. În preajma lui se află în permanenţă un psiholog”, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa. Lucrătorii Poliţiei Transporturi Navale Cernavodă au continuat sâmbătă căutările pe Canal, în zona în care Bogdan Mitu a înecat-o pe Gabriela Mitu, dar eforturile lor au fost zadarnice. Soţul Gabrielei, despre care se crede că a murit, la rândul lui, înghiţit de ape, este în continuare dat dispărut. Oamenii legii spun că, dacă vremea se va încălzi, şansele ca trupul neînsufleţit al lui Bogdan Mitu să fie găsit vor creşte.

FILM. Tenebroasa poveste de la Cernavodă ar putea ajunge şi pe marile ecrane. Regizorul Sergiu Nicolaescu mărturiseşte că a urmărit întregul caz cu interes. “Simt că acest tablou nu este complet, că lipseşte ceva din el. Aştept ca anchetatorii să descopere totul, să scoată întregul adevăr la iveală. Povestea mi se pare încă destul de haotică. Pentru a face un film după acest caz aş avea nevoie de elemente cât mai precise: informaţii legate de viaţa de zi cu zi a acestor oameni, existenţa lor, atmosfera din jurul lor, relaţiile care s-au ţesut între ei, toate aceste amănunte m-ar ajuta. M-ar interesa background-ul lor, pentru că altfel povestea nu ar fi completă. Aştept, însă, ca cei care anchetează acest caz să lege toate informaţiile...”, a declarat, pentru „Telegraf”, Sergiu Nicolaescu. Regizorul nu exclude posibilitatea de a merge la Cernavodă pentru a culege informaţii şi a pune bazele unui viitor proiect cinematografic.

MĂRTURIA. Gheorghe Deli-Iorga este cercetat de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Acesta a devenit principalul suspect în dosarul dublului asasinat care a şocat întreaga ţară după ce a declarat, în timpul audierilor, că el i-a omorât pe soţii Garoafă. Tânărul le-a spus procurorilor că luni a mers la domiciliul celor două victime, situat pe strada Călăraşi din Cernavodă, pentru a discuta despre problemele pe care Gabriela şi Bogdan Mitu, cel mai bun prieten al său, le aveau în căsnicie. După ce a făcut declaraţia-şoc, Deli-Iorga a mers alături de anchetatori la locuinţa soţilor Garoafă, unde a descris modul în care i-a omorât pe cei doi, după care le-a indicat poliţiştilor locurile în care şi-a aruncat hainele murdare de sânge. Deli-Iorga a mai declarat că, după ce i-a omorât pe soţii Garoafă, a plecat acasă. După câteva ore, realizând ce a făcut, s-a întors la locuinţa celor două victime şi a ascuns cadavrele, pe cel al femeii într-un şifonier, iar pe cel al bărbatului, sub pat.


IPJ Constanţa se dezice de profilerul său .


Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au remis aseară un comunicat de presă prin care instituţia se dezice de punctul de vedere formulat de cms. şef Liviu Chesnoiu, profilerul IPJ, în legătură cu profilul psihologic al lui Gheorghe Deli-Iorga. “Afirmaţiile făcute de domnul cms. şef Liviu Chesnoiu sunt părerile sale personale şi nu reprezintă poziţia oficială a IPJ şi a IGPR. De asemenea, acesta nu i-a consultat pe cei implicaţi în rezolvarea cazului în formularea ipotezelor pe care le-a susţinut”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa. “Am peste 20 de ani de experienţă ca profiler în cadrul Poliţiei şi consider că am expertiza necesară pentru a formula un punct de vedere competent referitor la acest caz. Nu ştiu de ce s-au supărat atât de mulţi oameni, cert este că eu îmi susţin în continuare afirmaţiile”, a declarat cms. şef Liviu Chesnoiu. În opinia profilerului IPJ Constanţa, Bogdan Mitu este autorul moral al dublulului asasinat comis de Gheorghe Deli-Iorga. “Probabil că Bogdan Mitu vorbea cu Gheorghe Deli-Iorga şi se plângea de socri că nu îi ajută şi poza în postură de victimă. Fiind prieteni la cataramă de foarte multă vreme, Gheorghe Deli-Iorga a vrut probabil să îl ajute, dar a făcut-o într-un mod foarte violent. Mobilul crimei a fost probabil răzbunarea prietenului său”, declara, în urmă cu doar câteva zile, cms. şef Liviu Chesnoiu. Cms. şef Chesnoiu Liviu, îşi va înceta raporturile de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi va fi trecut în rezervă începând cu data de 12 ianuarie.
(sursa: www.telegrafonline.ro)