Patru persoane şi-au pierdut viaţa vineri seară, într-un accident rutier petrecut în apropierea localităţii constănţene Saligny, după ce un autotren încărcat cu nisip s-a răsturnat peste un microbuz care transporta călători pe ruta Constanţa - Bucureşti.

Oamenii legii spun că autotrenul se îndrepta dinspre oraşul Cernavodă către Medgidia, pe Drumul Naţional 22C, cînd, la kilometrul 7 al şoselei, pneul din stînga faţă a explodat, iar şoferul a pierdut controlul direcţiei. În secunda următoare, tirul a intrat pe contrasens, a acroşat un Logan, înmatriculat CT 12 HRM, care circula din sens opus, iar apoi s-a răsturnat peste microbuzul care rula în spatele Loganului. Patru oameni, doi bărbaţi şi două femei, au murit pe loc striviţi sub greutatea mastodontului care s-a prăbuşit peste ei, rămînînd cu roţile în sus.

La locul tragediei au sosit, în scurt timp, trei echipaje SMURD, un echipaj de Descarcerare al Detaşamentului Cernavodă şi o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. În condiţiile în care existau scurgeri de combustibil din rezervoarele ambelor maşini, pompierii au intervenit pentru a preveni producerea unei explozii.

În zonă au ajuns şi şase autosanitare ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, dar şi mai multe echipaje de poliţie de la Cernavodă, Medgidia şi Constanţa. Singurul supravieţuitor al carnagiului a fost Marian Crăciun, de 37 de ani, şoferul autotrenului, care s-a rănit la gît, dar a refuzat să fie transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

A fost nevoie de intervenţia a două macarale pentru a ridica autotrenul de pe microbuz. Printre fiarele contorsionate nu au mai fost găsite alte victime. La testarea şoferului autotrenului cu aparatul Drager, poliţiştii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Oamenii legii continuă ancheta pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc tragedia rutieră. În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat mai bine de şase ore, şoferii fiind îndrumaţi de poliţişti să folosească rute ocolitoare.

(sursa: www.telegrafonline.ro)