Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a participat, în perioada 25 - 26 mai, la a cincea sesiune plenară a Forumului European privind Energia Nucleară (ENEF), care s-a desfăşurat la Bratislava, capitala Slovaciei. La întâlnirea Forumului European privind Energia Nucleară au mai participat din partea ţării noastre deputatul Cristina Dumitrache, director general Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, director CNE Cernavodă, Ionel Bucur, secretar de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban şi directorul Energonuclear Dan Ionescu.

În cadrul forumului au fost dezbătute soluţiile pentru gestionarea deşeurilor radioactive, problema transparenţei şi rolul energiei nucleare într-o economie cu emisii reduse de carbon. Potrivit primarului Mariana Mircea, ENEF reprezintă o platformă care facilitează schimbul de idei între grupurile de interese pe teme precum oportunităţile şi riscurile utilizării energiei nucleare şi a fost înfiinţată la iniţiativa Comisiei Europene în martie 2007.

Printre punctele puse în discuţie la forum se numără cele referitoare la riscurile privind energia nucleară şi transparenţa informaţiilor din domeniul nuclear. În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate exemple de bună practică în ţările europene care au stabilit un dialog constructiv între operatorii nucleari şi autorităţile locale, exemplul dat fiind Suedia. „Ar putea exista şi la noi în ţară un dialog între factorii de decizie din domeniul nuclear şi autorităţi locale, numai că, din păcate, acest lucru lipseşte cu desăvârşire”, a spus Mariana Mircea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)