Copiii, adolescenţii, dar şi părinţii veniţi pe litoral, în staţiunea Mamaia, au la dispoziţie o modalitate mai neobişnuită de a se distra. Ei nu trebuie decît să accepte provocarea „LaserMania“ şi să intre în... OZN-ul care a aterizat pe plaja Melody. Interiorul navei spaţiale ascunde o lume nebănuită şi mult suspans, iar lumina difuză şi perdeaua de fum cresc nivelul de adrenalină al curajoşilor aventurieri. „Laser Tag“ este unul din cele mai noi jocuri de echipă şi de strategie, pe care Alin Vintilă şi colegul său de echipă, Silviu Ciobanu, l-au adus pe plaja Melody din Mamaia, pe cea mai mare arenă gonflabilă din Europa. Arena gonflabilă „Laser Tag“ de pe plaja Melody este unicat în lume, în ceea ce priveşte concepţia, este prima arenă de acest gen din România şi una dintre cele mai mari din lume. Jocul, conceput ca o alternativă „no pain“ la paintball sau la counter-strike, te face să experimentezi senzaţii nebănuite.

Pentru ca jocul să fie cît mai captivant, organizatorii au încercat să creeze un scenariu inedit. Fiind vorba de unde laser, jocul nu putea să se desfăşoare decît într-o navă spaţială. În ceea ce priveşte regulile jocului, Alin Vintilă a specificat că nu este nevoie de un instructaj special „Regulile sînt foarte clare. Nu se aleargă, nu există contact fizic. Nu trebuie decît să ţinteşti vesta adversarului“. Acesta a mai precizat că fasciculele laser nu sînt dăunătoare sănătăţii.

Cine intră în cursa „LaserMania“ este atît de captat de joc încît simte fie că timpul rămîne în loc, fie că trece cu viteza luminii. „E impresionant. Te simţi copil pentru cîteva minute“, a declarat unul dintre tinerii care s-a aventurat în nava spaţială de pe plaja Melody. Cei mici, dornici de mişcare şi suspans doresc, întotdeauna, să revină.

Jocul, conceput ca o alternativă „no-pain“ la paintball, este experienţa unui counter strike în viaţă reală. De asemenea, „LaserMania“ te ajută să îţi iei porţia de adrenalină înainte de club. Jucătorii sînt înarmaţi cu puşti care, în loc de muniţia clasică, folosesc unde laser. Vesta este conectată wireless la un software de monitorizare, astfel încît, la finalul jocului, se ştie clar cine este cîştigătorul. „Laser Tag este un joc de echipă, dar şi individual, care implică arme laser şi veste cu senzori. Scopul jocului este de a ţinti senzorii adversarilor de cît mai multe ori. Totul se contabilizează în timp real, în calculator, iar la final, cel care este desemnat cîştigător primeşte şi un premiu“, a declarat Alin Vintilă, proprietarul primei arene gonflabile de „Laser Tag“ din România.