Tinerii proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţii pot participa, pînă pe 15 august, la tîrgul de job-uri online pentru absolvenţi pe site-ul hipo.ro.

Prin accesarea acestui site, absolvenţii au posibilitatea de a aplica pentru una din slujbele puse la bătaie de agenţii economici, mulţi dintre aceştia lideri în domeniu şi cu o cotă de piaţă semnificativă. Astfel, absolvenţii pot opta pentru slujbe în achiziţii, logistică şi aprovizionare, administraţie - ştiinţe politice, agricultură, arhitectură - design, asigurări şi intermedieri financiare, dar şi în petrochimie, construcţii şi contabilitate.

Cei interesaţi se pot înscrie în competiţie şi pentru o slujbă în farmacie, imobiliare, inginerie, IT Hardware şi IT Software, management, media - jurnalism, publicitate, relaţii publice, resurse umane, telecomunicaţii, transporturi şi turism.

(sursa:www.telegrafonline.ro)