Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a participat, ieri, la Bucureşti, la o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la care au participat toţi primarii sau reprezentanţii acestora din oraşele care au spitale sau centre de sănătate.

Întâlnirea s-a organizat la initiativa Asociaţiei Oraşelor din România, instituţie conştientă de necesitatea reformei în administraţia publică locală, prin descentralizarea managementului pe principiul subsidiarităţii, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din oraşe.

Mariana Mircea a spus că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, în vederea descentralizării, şi despre proiectul privind menţinerea şi transferul spitalelor. „Fiind preocupaţi de dificultăţile care vor apărea prin preluarea managementului spitalelor, primarii oraşelor prezenţi la întâlnire au ridicat o serie de probleme. Ei susţin că autoritatea locală investeşte în modernizarea unităţilor sanitare, dar deciziile sunt în continuare luate de Ministerul Sănătăţii şi nu de autorităţile locale”, a spus Mariana Mircea, care a adăugat că, în ultima perioadă, spitalele orăşeneşti au fost lăsate deoparte şi s-a investit doar în modernizarea spitalelor judeţene.

Primarul Mariana Mircea a suţinut că trebuie să existe un cadru legal care ar trebui să arate mai clar limitele în care să se conducă o unitate sanitară. De asemenea, ea a mai susţinut că trebuie să se stabilească clar care sunt responsabilităţile primarului, Consiliului Local, Consiliului de Administraţie, managerului spitalului.
(sursa: www.telegrafonline.ro)